Page 524 - Sfaturi pentru s

Basic HTML Version

520
Sfaturi pentru s˘an˘atate
Folosirea materialelor de citit
Cei care vin la restaurantele noastre trebuie s˘a aib˘a la dispozi¸tie
materiale de citit. Aten¸tia trebuie s˘a le fie îndreptat˘a spre literatura
noastr˘a cu privire la temperan¸t˘a ¸si reforma s˘an˘at˘a¸tii ¸si de asemenea
ar trebui s˘a li se ofere bro¸suri mici care s˘a cuprind˘a lec¸tiile Domnului
Hristos. Sarcina procur˘arii acestor materiale de citit trebuie s˘a fie
preluat˘a de tot poporul nostru. Tuturor celor care vin trebuie s˘a li
se dea ceva de citit. S-ar putea ca unii s˘a lase materialul f˘ar˘a s˘a-1 fi
citit, îns˘a unii dintre cei în ale c˘aror mâini va ajunge s-ar putea s˘a
caute dup˘a lumin˘a. Ei vor citi ¸si vor studia ceea ce le ve¸ti da ¸si apoi
vor da mai departe ¸si altora.
Lucr˘atorii din restaurantele noastre trebuie s˘a tr˘aiasc˘a într-o le-
g˘atur˘a atât de strâns˘a cu Dumnezeu, încât s˘a recunoasc˘a îndemnurile
Duhului S˘au care sunt adresate personal în privin¸ta lucrurilor spiri-
tuale unuia sau altuia dintre cei care vin la restaurant. Când eul este
r˘astignit ¸si Domnul Hristos ia loc în noi, El, n˘adejdea slavei, vom
descoperi prin gând, cuvânt ¸si fapt˘a realitatea credin¸tei noastre în
adev˘ar. Domnul va fi cu noi ¸si prin noi Duhul Sfânt va lucra pentru
a ajunge la cei care nu sunt în Hristos.
Domnul m-a instruit c˘a aceasta este lucrarea pe care trebuie
s˘a o fac˘a cei care conduc restaurantele noastre. Tensiunea grabei
treburilor nu trebuie s˘a conduc˘a la neglijarea lucr˘arii salv˘arii de
suflete. Este bine s˘a slujim nevoilor fizice ale semenilor no¸stri, îns˘a
dac˘a nu g˘asim c˘ai prin care s˘a facem s˘a lumineze lumina Evangheliei
la cei care vin zi de zi ca s˘a serveasc˘a masa, cum va fi Dumnezeu
prosl˘avit prin lucrarea noastr˘a?
Când a fost început˘a lucrarea prin restaurante, se a¸stepta ca
aceasta s˘a constituie mijlocul prin care s˘a se ajung˘a la mul¸ti cu
[483]
solia adev˘arului prezent. A realizat ea acest lucru? Acela care are
autoritate pune aceast˘a întrebare celor care lucreaz˘a în restaurantele
noastre: „Câtor oameni le-ai vorbit despre mântuirea lor? Câ¸ti oa-
meni au auzit de pe buzele tale apeluri serioase de a-L accepta pe
Hristos ca Mântuitorul lor personal? Cât de mul¸ti au fost determina¸ti
de cuvintele voastre s˘a se întoarc˘a de la p˘acat ¸si s˘a-L slujeasc˘a pe
viul Dumnezeu?“
Când ofer˘a oamenilor care vin în restaurantele noastre hrana
aceasta vremelnic˘a, lucr˘atorii no¸stri ar trebui s˘a nu uite c˘a atât ei