Page 111 - Schi

Basic HTML Version

Capitolul 17 — Încuraj ˘ari providen¸tiale
Mi s-a cerut din nou s˘a renun¸t la mine îns˘ami pentru binele
altora. A trebuit s˘a sacrific˘am compania micului nostru Henry ¸si
s˘a mergem înainte, d˘aruindu-ne f˘ar˘a rezerve lucr˘arii lui Dumnezeu.
S˘an˘atatea mea era foarte ¸subred˘a ¸si, dac˘a a¸s fi luat copilul cu mine în
c˘al˘atorii, grija pentru el mi-ar fi ocupat o mare parte din tim A fost o
încercare serioas˘a, totu¸si nu am îndr˘aznit s˘a îng˘adui ca preocuparea
pentru copil s˘a stea în calea datoriei. Am fost convins˘a c˘a Domnul
i-a cru¸tat via¸ta pentru noi, când fusese foarte bolnav, ¸si c˘a, dac˘a a¸s
fi permis s˘a m˘a împiedice în îndeplinirea datoriei mele, Dumnezeu
mi l-ar fi luat. Singur˘a înaintea Domnului, cu inima îndurerat˘a ¸si cu
multe lacrimi, am f˘acut acest sacrificiu ¸si am renun¸tat la singurul
meu copil, l˘asându-l în grija altora.
L-am l˘asat pe Henry în familia fratelui Howland, în care aveam
o încredere deplin˘a. Ei erau dispu¸si s˘a poarte poveri, astfel încât s˘a
putem fi cât mai liberi pentru a lucra în folosul cauzei lui Dumnezeu.
¸Stiam c˘a familia Howland putea s˘a îngrijeasc˘a de Henry mai bine
decât noi, dac˘a l-am fi luat în c˘al˘atoriile noastre. ¸Stiam c˘a era spre
binele lui s˘a aib˘a parte de un c˘amin stabil ¸si de o disciplin˘a temeinic˘a
pentru ca temperamentul lui pl˘acut s˘a nu fie afectat.
Mi-a fost greu s˘a m˘a despart de copil. Zi ¸si noapte îmi revenea
în minte fa¸ta trist˘a pe care o avea atunci când îl p˘ar˘aseam. Cu toate
acestea, prin puterea Domnului, înl˘aturam din gând aceast˘a imagine
¸si c˘autam s˘a le fac bine altora.
Timp de cinci ani, familia fratelui Howland a purtat întreaga
r˘aspundere a îngrijirii lui Henry. Ei au avut grij˘a de el f˘ar˘a nici
o recompens˘a, asigurându-i toat˘a îmbr˘ac˘amintea, cu excep¸tia unui
cadou pe care i-l aduceam o dat˘a pe an, a¸sa cum f˘acea Ana pentru
Samuel.
[121]
107