Basic HTML Version
148
Schi¸te din via¸ta mea
pentru cauza lui Dumnezeu a fost acela de a-mi l˘asa adesea copiii în
grija altora.
Henry a fost desp˘ar¸tit de noi timp de cinci ani, iar Edson s-a
bucurat doar de pu¸tin˘a îngrijire din partea noastr˘a. La Rochester, ani
de zile, familia noastr˘a a g˘azduit un num˘ar foarte mare de persoane
¸si, o mare parte din timp, casa noastr˘a a fost asemenea unui hotel.
Cea mai profund˘a grij˘a a mea fusese aceea de a le oferi copiilor mei
condi¸tii în care s˘a poat˘a cre¸ste departe de influen¸ta oric˘arui obicei
r˘au ¸si adesea am fost întristat˘a, când m˘a gândeam la contrastul dintre
situa¸tia mea ¸si situa¸tia acelora care nu voiau s˘a poarte responsabilit˘a¸ti
¸si griji ¸si puteau fi în permanen¸t˘a al˘aturi de copiii lor pentru a-i sf˘atui
¸si instrui, petrecându-¸si timpul aproape în exclusivitate cu familiile
lor. Atunci am întrebat: Oare Dumnezeu cere atât de mult de la noi,
în timp ce pe al¸tii îi las˘a f˘ar˘a nici o povar˘a? Este corect a¸sa? Suntem
noi obliga¸ti s˘a alerg˘am de la o nevoie la alta, dintr-o parte în alta ¸si
s˘a nu mai avem timp pentru a ne cre¸ste copiii?
Pierderea copiilor
În anul 1860, moartea a p˘a¸sit pragul c˘aminului nostru, lovind
cea mai fraged˘a ml˘adi¸t˘a a familiei. Micul Herbert, n˘ascut în 20
septembrie 1860, a murit în ziua de 14 decembrie a aceluia¸si an.
Când s-a frânt aceast˘a ml˘adi¸t˘a firav˘a, inima noastr˘a a sângerat cum
nimeni nu va ¸sti vreodat˘a, cu excep¸tia acelora care ¸si-au condus la
mormânt unul dintre micu¸tii lor copii ai f˘ag˘aduin¸tei.
Dar, oh, când a murit nobilul nostru Henry [
Decesul lui Henry N.
White a avut loc la Topsham, Maine, în 8 decembrie 1863.
], la vârsta
[166]
de ¸saisprezece ani — când cânt˘are¸tul nostru drag a fost dus spre
mormânt ¸si noi ¸stiam c˘a nu vom mai auzi cântecul lui de diminea¸t˘a
— casa noastr˘a a devenit un loc pustiu. Atât p˘arin¸tii, cât ¸si cei doi
fii r˘ama¸si au suferit mult de pe urma acestei lovituri atât de adânci
¸si dureroase. Dar Dumnezeu ne-a mângâiat în singur˘atatea noastr˘a
¸si am mers înainte cu credin¸t˘a ¸si curaj, în lucrarea pe care El ne-a
încredin¸tat-o, în speran¸ta str˘alucitoare c˘a îi vom întâlni pe copiii
no¸stri în lumea aceea, unde boala ¸si moartea nu vor veni niciodat˘a.
[167]