Page 155 - Schi

Basic HTML Version

B˘at ˘alia împotriva bolii
151
noi st˘aruitor, de¸si El p˘area foarte aproape de noi, sus¸tinându-ne ¸si
mângâindu-ne prin Duhul S˘au Sfânt.
Vizita la Dansville, N.Y.
Aveam încredere în metodele de tratament bazate pe folosirea
apei, pe care le consideram unele dintre remediile rânduite de Dum-
nezeu, dar nu credeam în medicamente. Cu toate acestea, eu eram
mult prea epuizat˘a pentru a încerca s˘a aplic metodele hidroterapeu-
tice în cazul so¸tului meu, prin urmare, am considerat c˘a ar fi potrivit
s˘a-l duc la Dansville, N.Y., unde se putea odihni ¸si unde putea s˘a
beneficieze de îngrijirea unor medici specializa¸ti în hidroterapie. Nu
am îndr˘aznit s˘a ac¸tion˘am dup˘a propria judecat˘a, ci am cerut sfatul
lui Dumnezeu. Dup˘a ce ne-am rugat ¸si am reflectat asupra acestui
subiect, am decis s˘a mergem. So¸tul meu a suportat bine c˘al˘atoria.
Am r˘amas la Dansville aproximativ trei luni. Am ob¸tinut camere
la o mic˘a distan¸t˘a de institu¸tia medical˘a ¸si amândoi am fost în stare
s˘a mergem pe jos în cea mai mare parte a timpului. Am urmat
tratamentul în fiecare zi, cu excep¸tia Sabatului ¸si a primei zile din
s˘apt˘amân˘a.
Unii ar putea crede c˘a plecarea noastr˘a la Dansville pentru a
apela la îngrijirea medicilor a însemnat o renun¸tare la credin¸ta c˘a
[170]
Dumnezeu va reface s˘an˘atatea so¸tului meu, ca r˘aspuns la rug˘aciune.
Dar nu a fost a¸sa. De¸si apreciam mijloacele pe care Dumnezeu le
a¸sezase la îndemâna noastr˘a pentru redobândirea s˘an˘at˘a¸tii, eram
con¸stien¸ti de faptul c˘a Dumnezeu Se afla mai presus de toate ¸si
c˘a Acela care ne pusese la dispozi¸tie aceste mijloace naturale de
tratament dorea ca noi s˘a le folosim, venind astfel în ajutorul naturii
noastre suprasolicitate pentru a-¸si redobândi energiile epuizate. Noi
am crezut c˘a Dumnezeu va binecuvânta eforturile noastre pentru
restabilirea s˘an˘at˘a¸tii.
Ore de rug˘aciune ¸si de binecuvântare
De trei ori pe zi, aveam ore speciale de rug˘aciune, cerând ca
Domnul s˘a-i restabileasc˘a s˘an˘atatea so¸tului meu ¸si s˘a ne sus¸tin˘a în
suferin¸t˘a, prin harul S˘au special. Acele ore de rug˘aciune au fost
deosebit de pre¸tioase pentru noi. Deseori, inima ne era plin˘a de