Page 196 - Schi

Basic HTML Version

Capitolul 36 — R˘aspândirea lucr˘arilor tip˘arite
[Aceste sfaturi referitoare la r˘aspândirea literaturii au fost printre
primele apeluri pentru formarea unor evangheli¸sti-colportori.]
În data de 12 septembrie 1875, a început adunarea de tab˘ar˘a din
Roma, N.Y. În prima zi, mai mul¸ti vorbitori s-au adresat unui num˘ar
mare de participan¸ti. În noaptea urm˘atoare, am visat c˘a, imediat
dup˘a ce mi-am încheiat cuvântarea, în sal˘a a intrat un tân˘ar cu o
înf˘a¸ti¸sare nobil˘a ¸si a spus:
„A¸ti atras aten¸tia oamenilor asupra unor subiecte importante,
care pentru mul¸ti sunt noi ¸si ciudate. Îns˘a pentru unii, sunt extrem
de interesante. Cei ce lucreaz˘a în domeniul cuvântului ¸si al doctrinei
au f˘acut tot ce au putut pentru a prezenta adev˘arul. Dar, dac˘a nu
se vor face eforturi mai cuprinz˘atoare pentru a imprima în mintea
oamenilor aceste convingeri, eforturile voastre se vor dovedi aproape
inutile. Satana a preg˘atit multe ispite atr˘ag˘atoare, prin care urm˘are¸ste
s˘a le distrag˘a aten¸tia, iar grijile acestei vie¸ti ¸si în¸sel˘aciunea bog˘a¸tiilor
se vor uni pentru a în˘abu¸si semin¸tele adev˘arului sem˘anate în inim˘a.
Fiecare astfel de efort, pe care îl face¸ti în prezent, ar aduce un
rezultat mult mai bun, dac˘a a¸ti dispune de tip˘arituri corespunz˘atoare,
care s˘a poat˘a fi r˘aspândite. Ar trebui s˘a existe bro¸suri care trateaz˘a
subiectele importante ale adev˘arului pentru timpul acesta, care s˘a
le poat˘a fi date gratuit tuturor celor ce vor binevoi s˘a le accepte.
Trebuie s˘a sem˘ana¸ti de-a lungul tuturor apelor.
Tiparul este un mijloc puternic de a influen¸ta mintea ¸si inima.
Oamenii din aceast˘a lume acapareaz˘a presa ¸si folosesc orice ocazie
pentru a le oferi cititorilor o literatur˘a otr˘avitoare. Dac˘a aceia care se
afl˘a sub influen¸ta spiritului lumii ¸si al lui Satana sunt atât de — zelo¸si
în r˘aspândirea c˘ar¸tilor, a bro¸surilor ¸si a revistelor de natur˘a imoral˘a,
[217]
voi ar trebui s˘a fi¸ti cu atât mai zelo¸si pentru a pune la dispozi¸tia
oamenilor lucr˘ari cu un caracter în˘al¸t˘ator ¸si mântuitor.
Dumnezeu a pus la dispozi¸tia poporului S˘au avantajul tiparului,
care, asociat cu alte mijloace de comunicare, va fi plin de succes
192