Activitatea public˘a din anul 1877
197
Cortul gigantic, capabil s˘a ad˘aposteasc˘a cinci sute de persoane, care
fusese folosit de Conferin¸ta Michigan în scopul adun˘arilor de tab˘ar˘a,
a fost ridicat special pentru aceast˘a ocazie. Aici au fost a¸sezate între
cincisprezece ¸si dou˘azeci de mese pentru servirea oaspe¸tilor.
În data de 1 iulie, duminic˘a diminea¸ta, am fost invitat˘a în marele
cort s˘a vorbesc despre cump˘atarea cre¸stin˘a în prezen¸ta unui auditoriu
de aproape cinci sute de persoane.
Adun˘arile de tab˘ar˘a din Indiana
În perioada 9-14 august, am participat la adun˘arile de tab˘ar˘a
de lâng˘a Kokomo, Indiana, înso¸tit˘a de nora mea, Mary K. White.
So¸tului meu i-a fost imposibil s˘a plece din Battle Creek. La aceast˘a
întrunire, Domnul m-a înt˘arit pentru a lucra în modul cel mai serios.
El mi-a d˘aruit o gândire limpede ¸si puterea de a m˘a adresa poporului.
În timp ce priveam înf˘a¸ti¸sarea nobil˘a ¸si impun˘atoare a b˘arba¸tilor ¸si
a femeilor care s-au adunat aici ¸si îi comparam cu micul grup de
credincio¸si de acum ¸sase ani, dintre care cei mai mul¸ti erau s˘araci
[222]
¸si lipsi¸ti de educa¸tie ¸scolar˘a, nu puteam decât s˘a exclam: „Iat˘a ce
minune a f˘acut Domnul!“
Influen¸ta înnobilatoare pe care o are adev˘arul asupra vie¸tii ¸si
caracterului celor ce îl primesc a fost exemplificat˘a aici foarte con-
ving˘ator. În timp ce vorbeam, i-am invitat s˘a se ridice în picioare pe
to¸ti aceia care fuseser˘a dependen¸ti de tutun ¸si renun¸taser˘a definitiv
la folosirea acestuia datorit˘a luminii adev˘arului. Ca r˘aspuns, s-au
ridicat aproximativ treizeci ¸si cinci, patruzeci de persoane, dintre
care zece sau dou˘asprezece erau femei. Apoi i-am invitat s˘a se ridice
în picioare pe to¸ti aceia c˘arora medicii le spuseser˘a c˘a renun¸tarea la
fumat le va fi fatal˘a, deoarece se obi¸snuiser˘a cu stimulentele tutunu-
lui într-o asemenea m˘asur˘a, încât nu vor fi în stare s˘a tr˘aiasc˘a f˘ar˘a
fumat. Ca r˘aspuns, s-au ridicat opt persoane, a c˘aror înf˘a¸ti¸sare indica
o stare de s˘an˘atate deplin˘a a trupului ¸si a min¸tii. Cât de minunat˘a
este influen¸ta sfin¸titoare pe care o are acest adev˘ar, transformându-
i în oameni cump˘ata¸ti ¸si puternici pe mul¸ti dintre cei ce fuseser˘a
dependen¸ti de tutun, de vin ¸si de alte obiceiuri d˘aun˘atoare!
Duminic˘a, fratele J. H. Waggoner a vorbit foarte clar despre su-
biectul Sabatului în prezen¸ta unei adun˘ari destul de numeroase. Trei
tramvaie pline de c˘al˘atori aduseser˘a un num˘ar mare de participan¸ti