În California de Sud
349
acele inimi care, prin intermediul unor asemenea institu¸tii, vor fi
întoarse de la slujirea p˘acatului la neprih˘anire, se vor auzi mul¸tumiri
¸si glasuri melodioase. Prin cântecele lor de laud˘a ¸si de mul¸tumire,
se va prezenta o m˘arturie care îi va câ¸stiga ¸si pe al¸tii la credincio¸sie
¸si la p˘art˘a¸sie cu Domnul Hristos“. —
Idem, 51, 52
[403]
Cu ocazia serviciului religios de consacrare a Sanatoriului Loma
Linda, în data de 15 aprilie 1906, sora White a reamintit câteva dintre
manifest˘arile Providen¸tei, care au înso¸tit eforturile fra¸tilor în vederea
achizi¸tion˘arii propriet˘a¸tilor din California de Sud. De asemenea,
a prezentat succint planul divin care trebuia s˘a fie îndeplinit prin
intermediul acelei institu¸tii. Pe parcursul prezent˘arii, ea a declarat:
„Responsabilitatea misionarilor medicali este solemn˘a. Ei tre-
buie s˘a fie ni¸ste misionari în adev˘aratul sens al cuvântului. Cei
suferinzi ¸si bolnavi, care se vor încredin¸ta îngrijirii personalului
aflat în institu¸tiile noastre misionare, nu trebuie s˘a fie dezam˘agi¸ti.
Ei trebuie s˘a fie înv˘a¸ta¸ti cum s˘a tr˘aiasc˘a în armonie cu Dumnezeu.
Dac˘a vor înv˘a¸ta s˘a respecte Legea lui Dumnezeu, vor fi binecuvânta¸ti
într-o m˘asur˘a bogat˘a, atât fizic, cât ¸si spiritual.
Beneficiul unei vie¸ti în afara ora¸sului, în aer liber, nu trebuie s˘a
fie niciodat˘a pierdut din vedere. Cât de mul¸tumitori ar trebui s˘a fim
pentru faptul c˘a Dumnezeu ne-a d˘aruit sanatoriile de la Paradise
Valley, Glendale ¸si Loma Linda! «Afar˘a din ora¸se!» — aceasta a
fost solia mea ani de zile. Nu ne putem a¸stepta ca bolnavii s˘a se
îns˘an˘ato¸seasc˘a rapid, dac˘a sunt închi¸si între patru pere¸ti, în ora¸se,
f˘ar˘a s˘a aib˘a posibilitatea de a vedea altceva, în afar˘a de case, case
¸si iar case — nimic care s˘a anime, nimic care s˘a învioreze. Totu¸si,
cât de greoi sunt unii în a în¸telege faptul c˘a ora¸sele aglomerate
nu constituie ni¸ste locuri favorabile pentru lucrarea în domeniul
s˘an˘at˘a¸tii!
În California de Sud, nu cu mul¸ti ani în urm˘a, au existat unii
care doreau s˘a se construiasc˘a un sanatoriu mare chiar în centrul
ora¸sului Los Angeles. În lumina instruc¸tiunii primite din partea lui
Dumnezeu, noi nu am putut fi de acord cu aplicarea unui asemenea
plan. În viziuni de noapte, Domnul mi-a ar˘atat propriet˘a¸ti neocupate,
aflate în zone rurale, care corespundeau obiectivelor sanatoriului ¸si
erau de vânzare la un pre¸t mai mic decât costul ini¸tial.
[404]
A trecut ceva timp pân˘a am g˘asit aceste locuri. Mai întâi am
achizi¸tionat Sanatoriul Paradise Valley, lâng˘a San Diego. Câteva