Basic HTML Version
Capitolul 14 — Lupta cu s˘ar˘acia
Primul nostru fiu, Henry Nichols White, s-a n˘ascut la Gorham,
Maine, în 26 august 1847. În luna octombrie, fratele ¸si sora Howland,
din Topsham, au avut bun˘avoin¸ta de a ne pune la dispozi¸tie o parte a
casei lor, iar noi am acceptat cu bucurie ¸si am început s˘a amenaj˘am
locuin¸ta cu mobil˘a împrumutat˘a. Eram s˘araci ¸si prevedeam timpuri
grele, dar ne-am hot˘arât s˘a nu depindem de al¸tii, ci s˘a ne între¸tinem
singuri ¸si s˘a avem ceva pentru a-i ajuta ¸si pe al¸tii. Dar nu prosperam.
So¸tul meu muncea din greu, c˘arând piatr˘a pentru construc¸tia c˘aii
ferate, îns˘a nu câ¸stiga pe m˘asura muncii lui. Fratele ¸si sora Howland
ne d˘aruiau cu m˘arinimie din tot ce aveau, dar ¸si ei erau într-o situa¸tie
financiar˘a dificil˘a. Ei fuseser˘a pe deplin convin¸si, atât de prima, cât ¸si
de a doua solie îngereasc˘a ¸si oferiser˘a cu generozitate din avutul lor
pentru înaintarea lucr˘arii, pân˘a când au ajuns s˘a depind˘a de munca
lor zilnic˘a.
So¸tul meu a încetat s˘a care piatr˘a ¸si a început s˘a lucreze la t˘aiat
lemne pentru cherestea. Muncea de diminea¸ta devreme ¸si pân˘a seara
târziu, suferind o durere de spate continu˘a, dar nu câ¸stiga decât vreo
cincizeci de cen¸ti pe zi. În ciuda acestei situa¸tii, am hot˘arât s˘a ne
p˘astr˘am curajul ¸si s˘a ne încredem în Domnul. Eu nu am murmurat.
Diminea¸ta m˘a sim¸team mul¸tumitoare fa¸t˘a de Dumnezeu, pentru c˘a
ne ocrotise înc˘a o noapte, iar seara Îi mul¸tumeam c˘a ne-a p˘azit înc˘a
o zi.
Într-o zi, când proviziile noastre s-au terminat, so¸tul meu s-a dus
la patronul s˘au pentru a-i cere bani sau alimente. Era o zi furtunoas˘a
¸si el a mers pe jos trei mile ¸si înapoi prin ploaie. La întoarcere, a
fost nevoit s˘a treac˘a prin satul Brunswick, unde predicase adesea, iar
oamenii l-au v˘azut c˘arând în spate sacul plin cu alimente distribuite
în diferite compartimente. Când a intrat în cas˘a foarte obosit, nervii
[106]
mei au cedat de sup˘arare. Primul meu gând a fost acela c˘a Dumnezeu
ne uitase. I-am spus so¸tului meu: „Cum am ajuns în starea aceasta?
Oare ne-a p˘ar˘asit Dumnezeu?“ Nu mi-am putut re¸tine lacrimile ¸si
am plâns cu glas tare mai multe ore, pân˘a am c˘azut în le¸sin. Cei
93