Page 287 - Tragedia veacurilor

Basic HTML Version

Un reformator american
283
era aproape în mod general prev˘azut c˘a va avea loc la a doua venire
— a fost stabilit cu precizie.
Miller ¸si tovar˘a¸sii lui au crezut la început c˘a cele 2300 de zile se
vor încheia în prim˘avara anului 1844, cu toate c˘a profe¸tia ar˘ata c˘atre
[329]
toamna acelui an (vezi notele suplimentare). În¸telegerea gre¸sit˘a a
acestui punct a adus dezam˘agirea ¸si încurc˘atura acelora care sta-
biliser˘a o dat˘a mai devreme pentru venirea Domnului. Dar lucrul
acesta n-a afectat puterea argumentului care ar˘ata c˘a cele 2300 de
zile se încheiau în anul 1844 ¸si c˘a marele eveniment reprezentat prin
cur˘a¸tirea sanctuarului trebuia s˘a aib˘a loc atunci.
Începând din nou studiul Sfintelor Scripturi, a¸sa cum f˘acuse
pentru a dovedi c˘a ele erau o descoperire de la Dumnezeu, Miller
nu se a¸stepta câtu¸si de pu¸tin s˘a ajung˘a, atunci când a început studiul
la concluzia la care ajunsese acum. Dar dovada Scripturii era prea
clar˘a ¸si prea conving˘atoare pentru a nu fi luat˘a în seam˘a.
Consacrase deja doi ani studiului Bibliei când, în anul 1818, a
ajuns la convingerea solemn˘a c˘a în aproximativ dou˘azeci ¸si cinci de
ani Hristos urma s˘a Se arate pentru mântuirea poporului S˘au. „Nu
este nevoie s˘a vorbesc“, spunea Miller, „despre bucuria care mi-a
umplut inima în a¸steptarea fericit˘a, nici despre dorin¸ta arz˘atoare a
sufletului meu, de a lua parte la bucuriile mântui¸tilor. Acum Biblia
era pentru mine o carte nou˘a. Era într-adev˘ar o s˘arb˘atoare a ra¸tiunii;
tot ce fusese pentru mine întunecat, tainic sau neclar în înv˘a¸t˘aturile
ei se risipise din minte în fa¸ta luminii clare care r˘as˘area acum din
paginile ei sfinte; ¸si cât de str˘alucitor ¸si m˘are¸t se ar˘ata adev˘arul!
Toate contrazicerile ¸si inconsecven¸tele pe care le g˘asisem înainte în
Cuvânt se spulberaser˘a; ¸si, cu toate c˘a mai erau înc˘a multe p˘ar¸ti de
care nu eram mul¸tumit, pentru c˘a nu avusesem o în¸telegere deplin˘a,
cât de mult˘a lumin˘a izvora din ea spre a ilumina mintea mea atât de
întunecat˘a mai înainte, încât sim¸team o desf˘atare în studiul Scripturii,
pe care nu o b˘anuisem c˘a poate rezulta din înv˘a¸t˘aturile ei.“ (Bliss,
pp. 76.77)
„Dar având convingerea solemn˘a c˘a astfel de evenimente impor-
tante erau profetizate în Scripturi, pentru a se împlini într-un interval
de timp atât de scurt, a pus st˘apânire pe mine, cu o mare putere,
[330]
problema cu privire la datoria mea fa¸t˘a de lume, în¸telegând dovada
care-mi captivase mintea.“ (
Idem
, p. 81). Miller nu putea s˘a nu simt˘a
c˘a era datoria lui s˘a fac˘a ¸si altora parte de lumina pe care o primise.