Page 338 - Tragedia veacurilor

Basic HTML Version

334
Tragedia veacurilor
Nu este nimic închipuit în declara¸tia c˘a puterea crezului începe
s˘a interzic˘a Biblia, tot a¸sa cum a f˘acut Roma, dar pe o cale mai
subtil˘a.“ (Sermon on „The Bible a Sufficient Creed“, delivered at
Fort Wayne, Indiana, febr. 22, 1846)
Când înv˘a¸t˘atorii credincio¸si prezint˘a Cuvântul lui Dumnezeu, se
ridic˘a b˘arba¸ti de cultur˘a, slujitori care pretind c˘a în¸teleg Scripturile,
dar care denun¸t˘a înv˘a¸t˘atura s˘an˘atoas˘a ca fiind erezie, în felul acesta îi
r˘at˘acesc pe cercet˘atorii dup˘a adev˘ar. Dac˘a lumea n-ar fi fost îmb˘atat˘a
în mod deplin cu vinul Babilonului, mul¸timile ar fi fost convinse ¸si
convertite de adev˘arurile l˘amurite ¸si p˘atrunz˘atoare ale Cuvântului
lui Dumnezeu. Dar credin¸ta religioas˘a se prezint˘a atât de confuz˘a
¸si discordant˘a, încât oamenii nu ¸stiu ce s˘a considere ca fiind adev˘ar.
P˘acatul nepoc˘ain¸tei lumii st˘a la u¸sa bisericii.
A doua solie îngereasc˘a din Apocalipsa capitolul 14 a fost pre-
dicat˘a mai întâi în vara anului 1844, cu aceast˘a ocazie a avut loc
o aplica¸tie mai direct˘a la bisericile din Statele Unite, unde averti-
zarea cu privire la judecat˘a fusese vestit˘a mai mult, dar respins˘a în
general ¸si unde dec˘aderea în biserici fusese mai rapid˘a. Dar solia
celui de-al doilea înger nu ¸si-a atins împlinirea total˘a, în anul 1844.
Bisericile au ajuns atunci la dec˘adere moral˘a, ca urmare a respingerii
luminii soliei advente; dar aceasta nu era total˘a. Atunci când ele au
continuat s˘a resping˘a adev˘arurile deosebite pentru vremea aceea,
au dec˘azut din ce în ce mai mult. Totu¸si, înc˘a nu se putea spune „a
c˘azut Babilonul ... pentru c˘a el a f˘acut ca toate popoarele s˘a bea din
vinul mâniei curviei ei“. El înc˘a nu reu¸sise s˘a fac˘a lucrul acesta cu
toate popoarele. Spiritul asem˘an˘arii cu lumea ¸si al nep˘as˘arii fa¸t˘a de
adev˘arurile probatoare pentru timpul nostru exist˘a ¸si a câ¸stigat teren
în bisericile protestante din toate ¸t˘arile cre¸stin˘at˘a¸tii; ¸si aceste biserici
sunt cuprinse în denun¸tarea solemn˘a ¸si teribil˘a a celui de-al doilea
înger. Dar lucrarea apostaziei înc˘a nu a atins punctul culminant.
Biblia declar˘a c˘a, înainte de venirea Domnului, Satana va lucra
„cu toat˘a puterea, cu semne ¸si minuni mincinoase ¸si cu toat˘a am˘agi-
[390]
rea nelegiuirii“; iar aceia care „n-au primit dragostea adev˘arului, ca
s˘a fie mântui¸ti“, vor fi l˘asa¸ti s˘a primeasc˘a „o lucrare de r˘at˘acire ca
s˘a cread˘a o minciun˘a“ (
2 Tesaloniceni 2, 9-11
). Pân˘a când aceast˘a
stare nu va fi atins˘a, iar unirea bisericii cu lumea nu va fi realizat˘a
deplin în toat˘a cre¸stin˘atatea, c˘aderea Babilonului nu va fi total˘a.