Page 373 - Tragedia veacurilor

Basic HTML Version

În Sfânta Sfintelor
369
lucrare de slujire nu sunt ajuta¸ti prin ea. Iudeii care au lep˘adat
lumina dat˘a la prima venire a lui Hristos ¸si au refuzat s˘a cread˘a
în El ca Mântuitor al lumii n-au putut primi iertarea prin El. Când
Isus, la în˘al¸tarea Sa, a intrat cu propriul sânge în Sanctuarul ceresc,
pentru a rev˘arsa asupra ucenicilor S˘ai binecuvânt˘arile mijlocirii Sale,
iudeii au fost l˘asa¸ti în întuneric total, pentru a continua jertfele ¸si
darurile lor inutile. Slujba simbolurilor ¸si umbrelor încetase. U¸sa
prin care oamenii g˘asiser˘a pân˘a atunci intrare la Dumnezeu nu mai
era deschis˘a. Iudeii refuzaser˘a s˘a-L caute pe singura cale prin care
putea fi g˘asit dup˘a aceea, prin slujba Sanctuarului din ceruri. De
aceea, ei nu mai aveau nici o leg˘atur˘a cu Dumnezeu. Pentru ei, u¸sa
era închis˘a. Nu aveau nici o cuno¸stin¸t˘a despre Hristos, ca fiind jertfa
adev˘arat˘a ¸si unicul Mijlocitor înaintea lui Dumnezeu; de aceea ei
n-au putut primi binefacerile mijlocirii Sale.
Starea iudeilor necredincio¸si ilustreaz˘a starea de neglijen¸t˘a ¸si ne-
credin¸t˘a a acelora care pretind c˘a sunt cre¸stini ¸si care sunt ne¸stiutori
de bun˘avoie cu privire la lucrarea milosului nostru Mare Preot. În
serviciul simbolic, când marele preot intra în Locul preasfânt, între-
[431]
gului Israel i se cerea s˘a se adune în jurul sanctuarului ¸si, în modul
cel mai solemn, s˘a-¸si umileasc˘a sufletele înaintea lui Dumnezeu,
ca s˘a primeasc˘a iertarea p˘acatelor lor pentru a nu fi da¸ti afar˘a din
adunare. Deci, cu mult mai important este ca, în aceast˘a zi real˘a a
isp˘a¸sirii, s˘a în¸telegem lucrarea Marelui nostru Preot ¸si s˘a ¸stim ce ni
se cere s˘a facem.
Oamenii nu pot lep˘ada avertiz˘arile pe care Dumnezeu le trimite
în mila Sa ¸si s˘a r˘amân˘a nepedepsi¸ti. O solie a fost trimis˘a din cer
lumii din zilele lui Noe ¸si salvarea lor a depins de felul în care ei au
tratat solia. Pentru c˘a au lep˘adat avertizarea, Duhul lui Dumnezeu
a fost retras de la cei p˘ac˘ato¸si, care au pierit în apele potopului. În
timpul lui Avraam, mila a încetat s˘a mai st˘aruie pe lâng˘a locuitorii
vinova¸ti ai Sodomei ¸si to¸ti, în afar˘a de Lot împreun˘a cu so¸tia ¸si
cele dou˘a fiice, au fost mistui¸ti de focul trimis din cer. Tot a¸sa a
fost ¸si în zilele lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu le-a declarat iudeilor
necredincio¸si din genera¸tia aceea: „Vi se las˘a casa pustie“ (
Matei 23,
38
). Privind spre zilele de pe urm˘a, aceea¸si Putere infinit˘a declar˘a
cu privire la aceia care „n-au primit dragostea adev˘arului ca s˘a
fie mântui¸ti“. „Din aceast˘a pricin˘a, Dumnezeu le trimite o lucrare
de r˘at˘acire, ca s˘a cread˘a o minciun˘a; pentru ca to¸ti cei ce n-au