36
Tragedia veacurilor
puterea lui s˘a apese ¸si mai mult asupra acestora ¸si i-a inspirat s˘a-i
persecute pe aceia care r˘amâneau credincio¸si lui Dumnezeu. Nimeni
nu ¸stia atât de bine cum s˘a se împotriveasc˘a adev˘aratei credin¸te
cre¸stine ca aceia care odinioar˘a fuseser˘a ap˘ar˘atorii ei, a¸sa c˘a ace¸sti
cre¸stini apostazia¸ti, unindu-se cu tovar˘a¸sii lor pe jum˘atate p˘agâni,
¸si-au îndreptat lupta împotriva celor mai importante tr˘as˘aturi ale
înv˘a¸t˘aturilor lui Hristos.
Aceasta a cerut o lupt˘a disperat˘a din partea acelora care au stat
cu fermitate împotriva am˘agirilor ¸si urâciunilor care erau ascunse în
haine sacerdotale ¸si introduse în biseric˘a. Biblia nu era primit˘a ca o
m˘asur˘a a credin¸tei. Doctrina cu privire la libertatea religioas˘a a fost
clasificat˘a drept erezie, iar sus¸tin˘atorii ei au fost urâ¸ti ¸si proscri¸si.
Dup˘a o lupt˘a lung˘a ¸si aprig˘a, cei credincio¸si, pu¸tini la num˘ar, s-
au hot˘arât s˘a rup˘a orice leg˘atur˘a cu biserica apostat˘a, dac˘a ea refuza
¸si mai departe s˘a se elibereze de r˘at˘acire ¸si idolatrie. Ei au v˘azut
c˘a desp˘ar¸tirea era o necesitate absolut˘a, dac˘a doreau s˘a asculte de
Cuvântul lui Dumnezeu. Nu ¸si-au permis s˘a tolereze r˘at˘aciri fatale
pentru sufletul lor ¸si s˘a dea un exemplu care ar primejdui credin¸ta
copiilor ¸si a copiilor copiilor lor. Pentru a asigura unitatea ¸si pacea,
erau gata s˘a fac˘a orice concesie care corespundea cu ascultarea de
Dumnezeu; dar sim¸teau c˘a îns˘a¸si pacea ar fi fost prea scump câ¸sti-
gat˘a cu jertfirea principiilor. Dac˘a unitatea se putea asigura numai
prin compromiterea adev˘arului ¸si a neprih˘anirii, atunci preferau s˘a
r˘amân˘a desp˘ar¸ti¸ti chiar ¸si în r˘azboi.
Bine ar fi pentru biseric˘a ¸si pentru lume dac˘a principiile care au
[46]
animat acele suflete sincere ar fi reînviate în inimile acelora care se
numesc poporul lui Dumnezeu. Exist˘a o indiferen¸t˘a alarmant˘a fa¸t˘a de
înv˘a¸t˘aturile care sunt stâlpii credin¸tei cre¸stine. Câ¸stiga teren p˘arerea
c˘a, în fond, ele nu sunt de importan¸t˘a vital˘a. Aceast˘a degenerare
înt˘are¸ste mâinile instrumentelor lui Satana, a¸sa încât teoriile r˘at˘acirii
¸si am˘agirile fatale, c˘arora cei credincio¸si din veacurile trecute li s-au
împotrivit ¸si le-au demascat cu primejdia vie¸tii lor, sunt privite ast˘azi
favorabil de c˘atre mii de oameni care pretind c˘a sunt urma¸sii lui
Hristos.
Primii cre¸stini au fost cu adev˘arat un popor deosebit. Comporta-
mentul f˘ar˘a repro¸s ¸si credin¸ta lor neclintit˘a erau o mustrare continu˘a,
care tulbura pacea p˘ac˘ato¸silor. De¸si pu¸tini la num˘ar, f˘ar˘a avere, po-
zi¸tie sau titluri, ei produceau team˘a f˘ac˘atorilor de rele, când erau