Ultima avertizare
523
tuturor poruncilor lui Dumnezeu. În felul acesta, lumina va fi adus˘a
multor mii de suflete care altfel n-ar putea cunoa¸ste nimic despre
aceste adev˘aruri.
[608]
Ascultarea cu sinceritate de Cuvântul lui Dumnezeu va fi consi-
derat˘a ca r˘azvr˘atire. Orbi¸ti de Satana, p˘arin¸tii vor exercita asprime
¸si lips˘a de în¸telegere fa¸t˘a de copiii lor credincio¸si, st˘apânul ¸si st˘a-
pâna vor prigoni pe servul care p˘aze¸ste poruncile. Dragostea va fi
denaturat˘a; copiii vor fi dezmo¸steni¸ti ¸si alunga¸ti de acas˘a. Se vor
împlini literal cuvintele lui Pavel: „To¸ti cei ce voiesc s˘a tr˘aiasc˘a
cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoni¸ti“ (
2 Timotei 3, 12
). Când
ap˘ar˘atorii adev˘arului refuz˘a s˘a cinsteasc˘a sabatul duminical, unii
dintre ei vor fi arunca¸ti în închisori, unii vor fi exila¸ti, al¸tii vor fi
trata¸ti ca robi. Pentru în¸telepciunea omeneasc˘a, toate acestea par
acum imposibile; dar, pe m˘asur˘a ce Duhul lui Dumnezeu, care îi
¸tine în frâu, va fi retras de la oameni, iar ei vor fi sub st˘apânirea lui
Satana, care ur˘a¸ste principiile divine, vor avea loc manifest˘ari stranii.
Inima poate deveni foarte crud˘a atunci când temerea de Dumnezeu
¸si dragostea sunt înl˘aturate.
Când furtuna se apropie, o mare grup˘a de credincio¸si care au
m˘arturisit credin¸ta în solia îngerului al treilea, dar care n-au fost
sfin¸ti¸ti prin ascultare de adev˘ar î¸si vor p˘ar˘asi pozi¸tia ¸si vor trece în
rândurile împotrivitorilor. Unindu-se cu lumea ¸si împ˘art˘a¸sindu-se
de spiritul ei, au ajuns s˘a vad˘a lucrurile aproape în aceea¸si lumin˘a;
¸si când ajung la încercare, ei sunt preg˘ati¸ti s˘a aleag˘a partea u¸soar˘a,
popular˘a. B˘arba¸ti de talent ¸si cu aspect pl˘acut, care odinioar˘a se
bucuraser˘a în adev˘ar, î¸si folosesc puterile pentru a am˘agi ¸si a r˘at˘aci
suflete. Ei devin vr˘ajma¸sii cei mai aprigi ai fra¸tilor lor de mai înainte.
Când p˘azitorii Sabatului sunt adu¸si înaintea tribunalelor pentru a
da socoteal˘a de credin¸ta lor, ace¸sti apostazia¸ti sunt agen¸tii cei mai
eficien¸ti ai lui Satana de a-i prezenta într-o lumin˘a fals˘a ¸si a-i acuza
¸si, prin declara¸tii mincinoase ¸si b˘anuieli, de a-i incita pe conduc˘atori
împotriva lor.
În vremea aceasta de persecu¸tie, credin¸ta slujitorilor Domnului
va fi pus˘a la încercare. Ei au dat avertizarea cu credincio¸sie privind
numai la Dumnezeu ¸si la Cuvântul S˘au. Duhul lui Dumnezeu care
le-a mi¸scat inimile i-a determinat s˘a vorbeasc˘a. Anima¸ti de un zel
[609]
sfânt ¸si cu un puternic impuls divin, au pornit la îndeplinirea datori-
ilor lor f˘ar˘a s˘a calculeze la rece urm˘arile rostirii în fa¸ta oamenilor