Basic HTML Version
536
Tragedia veacurilor
acum nu o avem ¸si pe care mul¸ti sunt prea nep˘as˘atori s˘a o câ¸stige.
Adesea, se întâmpl˘a c˘a încercarea se arat˘a dinainte mai mare decât
în realitate; dar acest lucru nu este adev˘arat cu privire la criza din
fa¸ta noastr˘a. Imagina¸tia cea mai vie nu poate cuprinde m˘arimea ei.
În acest timp de încercare, orice suflet trebuie s˘a stea pentru sine
înaintea lui Dumnezeu. „Chiar dac˘a ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel
¸si Iov, pe via¸ta Mea — zice Domnul Dumnezeu — c˘a n-ar sc˘apa
nici fii, nici fiice, ci numai ei ¸si-ar mântui sufletul prin neprih˘anirea
[623]
lor“ (
Ezechiel 14, 20
).
Acum, când Marele nostru Preot face isp˘a¸sire pentru noi, trebuie
s˘a c˘aut˘am s˘a devenim des˘avâr¸si¸ti în Hristos. Nici m˘acar printr-un
gând Mântuitorul nostru n-a putut fi adus s˘a Se supun˘a puterii ispitei.
Satana g˘ase¸ste în inimile omene¸sti un loc unde-¸si poate câ¸stiga un
punct de sprijin; o dorin¸t˘a p˘ac˘atoas˘a este nutrit˘a, prin care ispitele
lui î¸si manifest˘a puterea. Dar Hristos a declarat despre sine: „Vine
st˘apânitorul lumii acesteia. El n-are nimic cu Mine“ (
Ioan 14, 30
).
Satana n-a putut g˘asi nimic în Fiul lui Dumnezeu care s˘a-i fi oferit
posibilitatea biruin¸tei. El p˘azise poruncile Tat˘alui S˘au ¸si în El nu
era nici un p˘acat pe care Satana s˘a-l poat˘a exploata spre folosul lui.
Aceasta este starea în care trebuie s˘a fie g˘asi¸ti aceia care vor sta în
timpul strâmtor˘arii.
În via¸ta aceasta, trebuie s˘a îndep˘art˘am p˘acatul de la noi prin
credin¸ta în sângele isp˘a¸sitor al lui Hristos. Mântuitorul nostru scump
ne invit˘a s˘a ne unim cu El, s˘a unim sl˘abiciunea noastr˘a cu puterea
Lui, ne¸stiin¸ta noastr˘a cu în¸telepciunea Lui, nevrednicia noastr˘a cu
meritele Sale. Providen¸ta lui Dumnezeu este ¸scoala în care trebuie
s˘a înv˘a¸t˘am blânde¸tea ¸si umilin¸ta lui Isus. Domnul ne pune mereu
înainte nu calea pe care am ales-o ¸si care ni se pare mai u¸soar˘a ¸si mai
pl˘acut˘a, ci adev˘aratele ¸tinte ale vie¸tii. Ne r˘amâne s˘a colabor˘am cu
mijloacele pe care le folose¸ste cerul în lucrarea de a aduce caracterele
noastre în asem˘anare cu Modelul divin. Nimeni nu poate neglija
sau amâna aceast˘a lucrare decât cu periclitarea cea mai înfrico¸sat˘a a
sufletului.
Apostolul Ioan a auzit în viziune un glas tare în cer, zicând: „Vai
de voi, p˘amânt ¸si mare! C˘aci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins
de o mânie mare, fiindc˘a ¸stie c˘a are pu¸tin˘a vreme“ (
Apocalipsa
12, 12
). Teribile sunt scenele care provoac˘a aceast˘a exclama¸tie din
partea glasului ceresc. Mânia lui Satana cre¸ste pe m˘asur˘a ce timpul i