88
Tragedia veacurilor
S˘au cel Sfânt pentru a m˘a înt˘ari în adev˘arul S˘au, a¸sa ca s˘a pot face
fa¸t˘a cu mult curaj ispitelor, închisorii ¸si, dac˘a va fi necesar, unei
mor¸ti crude. Isus Hristos a suferit pentru cei iubi¸ti ai Lui; ¸si pentru
aceea s˘a ne mir˘am c˘a ne-a fost l˘asat exemplul S˘au ca s˘a suferim
¸si noi cu r˘abdare toate lucrurile pentru mântuirea noastr˘a? El este
Dumnezeu, iar noi suntem creaturile Sale; El este Domnul, iar noi
suntem slujitorii S˘ai. El este St˘apânul lumii, iar noi suntem muritori
vrednici de dispre¸t — ¸si cu toate acestea El a suferit! De ce atunci
s˘a nu suferim ¸si noi, îndeosebi atunci când suferin¸ta este pentru
cur˘a¸tirea noastr˘a? De aceea, dragii mei, dac˘a moartea mea ar putea
contribui la slava Sa, ruga¸ti-v˘a ca ea s˘a vin˘a cât mai repede ¸si pe mine
s˘a m˘a fac˘a în stare s˘a suport toate nenorocirile cu statornicie. Dar
dac˘a este mai bine s˘a m˘a reîntorc între voi, s˘a ne rug˘am Domnului
s˘a m˘a întorc f˘ar˘a pat˘a — adic˘a s˘a nu retrag nici o liter˘a din adev˘arul
Evangheliei, pentru a l˘asa fra¸tilor un exemplu des˘avâr¸sit de urmat.
S-ar putea deci s˘a nu-mi mai vede¸ti fa¸ta la Praga; dar dac˘a voia
lui Dumnezeu cel Atotputernic va binevoi s˘a m˘a redea vou˘a, atunci
s˘a mergem înainte cu o inim˘a mai hot˘arât˘a în cunoa¸sterea ¸si în
dragostea Legii Sale“ (Bonnechose, vol. 1, p. 147.148).
Într-o alt˘a scrisoare, c˘atre un preot care devenise ucenicul
Evangheliei, Huss vorbea cu adânc˘a smerenie despre gre¸selile lui,
[106]
acuzându-se „de a fi sim¸tit pl˘acere în purtarea hainelor bogate ¸si
de a fi risipit ceasuri în ocupa¸tii u¸suratice“. Apoi ad˘auga aceste
sfaturi mi¸sc˘atoare: „Slava lui Dumnezeu ¸si mântuirea sufletelor s˘a
ocupe mintea ta ¸si nu posedarea de bunuri ¸si averi. Fere¸ste-te s˘a-¸ti
împodobe¸sti casa mai mult decât sufletul; ¸si, mai presus de toate,
acord˘a toat˘a aten¸tia «cl˘adirii» spirituale. Fii evlavios ¸si smerit cu cei
s˘araci ¸si nu-¸ti folosi averea în petreceri. Dac˘a nu ai s˘a-¸ti îmbun˘at˘a-
¸te¸sti via¸ta ¸si s˘a te înfrânezi de la exager˘ari, m˘a tem c˘a vei fi aspru
pedepsit, a¸sa cum sunt ¸si eu ... tu cuno¸sti înv˘a¸t˘atura mea, c˘aci ai
primit îndemnurile mele din copil˘aria ta; de aceea nu este de folos
s˘a-¸ti scriu mai mult. Dar te conjur, prin mila Domnului nostru, s˘a nu
m˘a imi¸ti în nici una din de¸sert˘aciunile în care m-ai v˘azut c˘azând“.
Pe plicul scrisorii a ad˘augat: „Te conjur, prietenul meu, s˘a nu rupi
acest sigiliu pân˘a când nu vei avea certitudinea c˘a sunt mort“ (
Idem
,
vol. 1, p. 148, 149).
În timpul c˘al˘atoriei, Huss vedea pretutindeni semne ale r˘aspân-
dirii înv˘a¸t˘aturilor sale ¸si ale bun˘avoin¸tei cu care era privit˘a cauza lui.