Page 53 - Credin

Basic HTML Version

Capitolul 8 — Poporul care respecta poruncile lui
Dumneze
Întregul cer prive¸ste cu un interes st˘aruitor la cei ce se declar˘a a fi
poporul lui Dumnezeu, care p˘aze¸ste poruncile. Ace¸stia sunt oamenii
care ar trebui s˘a fie capabili de a-¸si însu¸si toate f˘ag˘aduin¸tele bogate
ale lui Dumnezeu, capabili s˘a înainteze din slav˘a în slav˘a ¸si din
putere în putere ¸si s˘a reflecte slava lui Dumnezeu în toate lucr˘arile
lor. Domnul Isus a spus: „Tot a¸sa s˘a lumineze ¸si lumina voastr˘a
înaintea oamenilor, ca ei s˘a vad˘a faptele voastre bune ¸si s˘a sl˘aveasc˘a
pe Tat˘al vostru, care este în ceruri“ (Matei 5,16).
Noi am primit binecuvântarea bogat˘a a lui Dumnezeu, dar nu
trebuie s˘a ne oprim aici, ci s˘a capt˘am tot mai multe raze de lumin˘a
divin˘a din ceruri. S˘a st˘am în pozi¸tia cea mai potrivit˘a pentru a primi
lumina ¸si pentru a o reflecta, în slava ei, pe calea altora. Nu a fost
niciodat˘a un timp ca acum, când s˘a putem sim¸ti mai mult curaj
¸si mai mult˘a încredere în lucrarea pe care o îndeplinim. In lumea
noastr˘a, sunt mul¸ti care nu respect˘a poruncile lui Dumnezeu ¸si nici
nu declar˘a c˘a fac lucrul acesta, ¸si totu¸si cer toate binecuvânt˘arile
Sale. Ei doresc s˘a primeasc˘a ¸si s˘a-¸si însu¸seasc˘a f˘ag˘aduin¸tele Sale,
f˘ar˘a a respecta condi¸tiile pe care se întemeiaz˘a acestea. Ei nu au
dreptul la binecuvânt˘arile pe care le pretind.
Oare de ce aceia care respect˘a poruncile lui Dumnezeu nu se
bazeaz˘a pe f˘ag˘aduin¸tele care le-au fost f˘acute copiilor S˘ai? În Lege
putem s˘a vedem neprih˘anirea lui Hristos. La crucea de pe Golgota,
„bun˘atatea ¸si credincio¸sia se întâlnesc, dreptatea ¸si pacea se s˘arut˘a“
(Psalmi 85,10). Aceasta este o asociere care ar trebui s˘a se afle în
[60]
lucrarea noastr˘a.
Dreptatea ¸si neprih˘anirea trebuie s˘a fie prezentate împreun˘a cu
iubirea lui Dumnezeu, a¸sa cum a fost ca manifestat˘a în Isus. Dac˘a ar
fi a¸sa, ce neprih˘anire s-ar vedea! Cât de bine s-ar vedea nevoia de
Fragment dintr-o predic˘a rostit˘a la South Lancaster, Massachusetts, pe data de 19
ianuarie 1889, cu titlul „în El este lumin˘a“, publicat˘aînReview and Herald, 26 februarie
1889.
49