Page 400 - Evanghelizare

Basic HTML Version

Ora¸sele din nordul Europei
Veni¸ti în ajutorul Domnului
—În ultima mea viziune, mi-a fost
ar˘atat˘a importan¸ta lucr˘arii din nordul Europei. Oamenii sunt tot
mai sensibili fa¸t˘a de adev˘ar. Domnul i-a dat fratelui Matteson o
m˘arturie pentru a ajunge la inima oamenilor. Totu¸si lucrarea este
abia la început. Printr-o munc˘a în¸teleapt˘a ¸si plin˘a de sacrificiu de
sine, multe suflete vor fi aduse la cunoa¸sterea adev˘arului. În acest
câmp misionar ar trebui s˘a se afle câ¸tiva lucr˘atori lipsi¸ti de egoism
¸si tem˘atori de Dumnezeu, care s˘a lucreze pentru suflete, ca unii care
vor trebui s˘a dea socoteal˘a în ziua judec˘a¸tii.
Mi-a fost ar˘atat c˘a fra¸tii no¸stri suedezi, norvegieni ¸si danezi nu
au f˘acut tot ce ar fi putut ¸si ar fi trebuit s˘a fac˘a pentru cona¸tionalii
lor. Îndat˘a ce adopt˘a adev˘arul, ei ar trebui s˘a simt˘a c˘a în inima lor se
aprinde focul zelului misionar pentru fra¸tii lor afla¸ti în întunericul
ideilor false. Mul¸ti a¸steapt˘a ajutor de la fra¸tii lor americani, în timp ce
ei în¸si¸si nu î¸si fac datoria ¸si nu simt r˘aspunderea pe care Dumnezeu
le cere s˘a o simt˘a fa¸t˘a de cei din propria ¸tar˘a. Dac˘a ar vrea, ei ar putea
s˘a fac˘a mult mai mult decât fac în prezent. Fra¸tii ace¸stia trebuie s˘a
biruiasc˘a egoismul ¸si s˘a ajung˘a s˘a-¸si simt˘a responsabilitatea pe care
o au fa¸t˘a de Dumnezeu ¸si fa¸t˘a de cona¸tionalii lor, altfel vor pierde
r˘asplata pre¸tioas˘a pe care ar putea s˘a o ob¸tin˘a, dac˘a ar pune talan¸tii
mijloacelor financiare în vistieria lui Dumnezeu ¸si, în felul acesta,
printr-un efort personal, îndrumat cu în¸telepciune, ar fi ni¸ste unelte
pentru salvarea multor suflete.
Tinerii s˘a fie educa¸ti pentru a ajunge misionari în propriile ¸t˘ari,
ca s˘a-i înve¸te adev˘arul pe cei ce se afl˘a în întuneric. În Europa
[420]
trebuie s˘a fie tip˘arite publica¸tii. Totu¸si, în prezent
danezii, suedezii
¸si norvegienii care cred adev˘arul manifest˘a întru totul prea mult˘a
comoditate ¸si prea pu¸tin zel pentru a sus¸tine din propriile fonduri
o cheltuial˘a atât de mare. Tocmai din cauza aceasta, îi îndemn cu
privire la necesitatea de a se implica în lucrare ¸si de a sim¸ti fa¸t˘a de
cei din propria ¸tar˘a un interes chiar mai mare decât au ar˘atat fra¸tii lor
Not˘a: declara¸tia este scris˘a în anul 1879.
396