Page 197 - Istoria M

Basic HTML Version

Vindecarea ologului
193
ucenicului cu claritate, când a fost adus acolo la propria-i judecat˘a.
Avea acum ocazia s˘a-¸si r˘ascumpere la¸sitatea de mai înainte.
Cei prezen¸ti ¸si-au amintit rolul jucat de Petru la judecata Înv˘a¸t˘a-
torului lui ¸si se m˘aguleau c˘a-l vor putea intimida amenin¸tându-l cu
[251]
închisoarea ¸si moartea. Dar acel Petru care se lep˘adase de Hristos
în ceasul marii Lui nevoi era ucenicul impulsiv, încrez˘ator în sine,
mult diferit de cel care se afla în ziua aceea în fa¸ta Sinedriului pentru
examinare. El se convertise; nu se mai încredea în sine ¸si nu mai era
un l˘aud˘aros mândru. Fusese umplut cu Duhul Sfânt ¸si prin puterea
Lui devenise tare ca stânca, plini de curaj ¸si, totu¸si, modest în a-L
în˘al¸ta pe Hristos. Era gata s˘a îndep˘arteze pata apostaziei lui, onorând
Numele pe care odat˘a refuzase s˘a-L recunoasc˘a.
Ap˘ararea cutez˘atoare a lui Petru
Pân˘a atunci, preo¸tii evitaser˘a s˘a se men¸tioneze r˘astignirea sau
învierea lui Isus; dar acum, ca s˘a-¸si împlineasc˘a scopul, au fost
for¸ta¸ti s˘a-i întrebe pe acuza¸ti cu ce putere înf˘aptuiser˘a remarcabila
vindecare a omului handicapat. Atunci, Petru, plin de Duhul Sfânt,
li s-a adresat cu respect preo¸tilor ¸si b˘atrânilor ¸si a declarat: „S-o
¸sti¸ti to¸ti ¸si s-o ¸stie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înf˘a¸ti¸seaz˘a
înaintea voastr˘a pe deplin s˘an˘atos, în Numele lui Isus Hristos din
Nazaret, pe care voi L-a¸ti r˘astignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat
din mor¸ti. El este «piatra lep˘adat˘a de voi, zidarii, care a ajuns s˘a fie
pus˘a în capul unghiului.» În nimeni altul nu este mântuire, c˘aci nu
este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie s˘a fim
mântui¸ti.“
Sigiliul lui Hristos era pe cuvintele lui Petru, iar fa¸ta lui era lumi-
nat˘a de Duhul Sfânt. Chiar lâng˘a el, ca un martor conving˘ator, st˘atea
omul care fusese vindecat într-un chip a¸sa de minunat. Înf˘a¸ti¸sarea
acestui om, care cu doar câteva ore în urm˘a fusese un olog nepu-
tincios, dar cu s˘an˘atatea restabilit˘a acum ¸si iluminat cu privire la
Isus din Nazaret, ad˘auga o m˘arturie puternic˘a la cuvintele lui Petru.
[252]
Preo¸tii, conduc˘atorii ¸si poporul erau t˘acu¸ti. Conduc˘atorii nu aveau
putere s˘a-i resping˘a cuvintele. Fuseser˘a obliga¸ti s˘a asculte ceea ce
nu doreau deloc s˘a aud˘a: despre învierea lui Isus Hristos ¸si despre
puterea Lui din cer de a face minuni, prin intermediul apostolilor
Lui de pe p˘amânt.