Page 199 - Istoria M

Basic HTML Version

Capitolul 34 — Credincio¸si lui Dumnezeu în
vremuri de persecu¸tie
Apostolii ¸si-au continuat lucrarea harului, vindecând bolnavii
¸si vestind cu putere mare pe Mântuitorul r˘astignit ¸si înviat. Mul¸ti
erau ad˘auga¸ti întruna bisericii prin botez, dar nici unul care nu era
o inim˘a ¸si un gând cu credincio¸sii lui Hristos nu îndr˘aznea s˘a li se
al˘ature. Mul¸timi se adunau la Ierusalim, aducându-¸si bolnavii ¸si pe
cei chinui¸ti de duhuri necurate. Mul¸ti suferinzi erau a¸seza¸ti pe str˘azi,
ca atunci când treceau Petru ¸si Ioan umbra acestora s˘a poat˘a c˘adea
asupra lor ¸si s˘a-i vindece. Puterea Mântuitorului înviat se afla cu
adev˘arat asupra apostolilor, iar ei f˘aceau semne ¸si minuni ce sporeau
în fiecare zi num˘arul credincio¸silor.
Aceste lucruri i-au dezorientat foarte mult pe preo¸ti ¸si pe condu-
c˘atori, mai ales pe cei care erau saduchei. Ei vedeau c˘a, dac˘a li se
permitea apostolilor s˘a predice un Mântuitor înviat ¸si s˘a fac˘a minuni
în Numele Lui, doctrina lor cum c˘a nu ar exista înviere a mor¸tilor
avea s˘a fie lep˘adat˘a de to¸ti, iar secta lor va disp˘area curând. Fariseii
vedeau c˘a tendin¸ta predic˘arii lor era s˘a submineze ceremoniile iu-
daice ¸si s˘a fac˘a f˘ar˘a efect aducerea jertfelor. Eforturile lor anterioare
de a-i aduce la t˘acere pe ace¸sti predicatori fuseser˘a zadarnice, dar de
aceast˘a dat˘a erau hot˘arâ¸ti s˘a sting˘a entuziasmul.
[255]
Eliberat de un înger
În consecin¸t˘a, apostolii au fost aresta¸ti ¸si închi¸si, iar Sinedriul a
fost chemat s˘a le judece cazurile. Un mare num˘ar de oameni înv˘a¸ta¸ti,
care nu apar¸tineau Sinedriului, au fost ¸si ei convoca¸ti ¸si cu to¸tii s-au
sf˘atuit ce era de f˘acut cu ace¸sti tulbur˘atori ai p˘acii. „Dar un înger al
Domnului a deschis u¸sile temni¸tei, noaptea, i-a scos afar˘a ¸si le-a zis:
«Duce¸ti-v˘a, sta¸ti în templu ¸si vesti¸ti norodului toate cuvintele vie¸tii
acesteia.» Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-diminea¸t˘a
în templu ¸si au început s˘a înve¸te pe norod.“
195