Page 116 - Lucrarea misionar

Basic HTML Version

112
Lucrarea misionar˘a medical ˘a
va putea în¸telege subiectele pe care le studiaz˘a singuri, iar progresul
[84]
va fi rapid. S˘a se str˘aduiasc˘a s˘a-i trateze pe cei bolnavi, când au
ocazia, punând în practic˘a ceea ce au studiat. Am fost instruit˘a c˘a,
în multe cazuri, o cunoa¸stere mult mai practic˘a poate fi dobândit˘a în
acest fel, mai degrab˘a decât printr-o perioad˘a lung˘a de studiu într-o
¸scoal˘a medical˘a. (
Manuscript 123, 1902
)
Cum ne raport ˘am la cerin¸tele legale
Mi-au fost puse câteva întreb˘ari în leg˘atur˘a cu felul cum ne ra-
port˘am la legile care îi privesc pe medicii practicieni. Noi trebuie
s˘a ac¸tion˘am inteligent, c˘aci vr˘ajma¸sul ar avea pl˘acere s˘a ne împie-
dice lucrarea, astfel ca medicii no¸stri s˘a poat˘a avea doar o influen¸t˘a
limitat˘a. Unii oameni nu ac¸tioneaz˘a în temere de Dumnezeu ¸si s-ar
putea s˘a caute s˘a ne fac˘a necazuri, punând pe grumazul nostru juguri
pe care nu le putem purta. Noi nu ne putem supune unor reguli care
ne cer sacrificarea principiilor, c˘aci acest lucru ar pune în primejdie
mântuirea sufletului.
Îns˘a ori de câte ori putem s˘a împlinim legile ¸t˘arii f˘ar˘a s˘a ne
a¸sez˘am într-o pozi¸tie de necredincio¸sie, trebuie s˘a facem acest lucru.
Au fost pl˘anuite legi în¸telepte care s˘a-i apere pe oameni de lucrarea
în¸sel˘atoare a unor medici necalifica¸ti. Noi ar trebui s˘a respect˘am
aceste legi, c˘aci ne vom proteja de pretenden¸ti înfumura¸ti. Dac˘a
vom manifesta opozi¸tie fa¸t˘a de aceste cerin¸te, acest lucru va tinde s˘a
restrâng˘a influen¸ta misionarilor no¸stri medicali.
Trebuie s˘a avem în vedere cu toat˘a aten¸tia ce implic˘a aceste
lucruri. Dac˘a sunt condi¸tii c˘arora nu ne putem supune, trebuie s˘a
depunem eforturi pentru a le îmbun˘at˘a¸ti, astfel încât s˘a nu existe
opozi¸tie puternic˘a fa¸t˘a de medicii no¸stri. Mântuitorul ne înva¸t˘a s˘a
fim în¸telep¸ti ca ¸serpii ¸si blânzi ca porumbeii.
Domnul este Conduc˘atorul ¸si Înv˘a¸t˘atorul nostru. El ne porunce¸ste
s˘a nu avem leg˘aturi cu cei care nu Îl recunosc pe Dumnezeu. „S˘a
¸tine¸ti Sabatele Mele; c˘aci ele sunt un semn între Mine ¸si voi ¸si urma-
¸sii vo¸stri. “ Lega¸ti-v˘a de aceia care Îl onoreaz˘a pe Dumnezeu, ¸tinând
poruncile Sale. Dac˘a de la poporul nostru porne¸ste recomandarea c˘a
lucr˘atorii no¸stri trebuie s˘a caute succesul, admi¸tând ca esen¸tial˘a edu-
ca¸tia pe care o d˘a lumea, noi spunem de fapt c˘a aceast˘a cuno¸stin¸t˘a
a lumii este superioar˘a celei pe care o d˘a Dumnezeu. În acest fel,