Page 290 - Scrieri timpurii

Basic HTML Version

Izb˘avirea sfin¸tilor
La miezul nop¸tii a ales Dumnezeu s˘a-i izb˘aveasc˘a pe cei din po-
porul S˘au. În timp ce nelegiui¸tii î¸si b˘ateau joc în jurul lor, soarele se
ar˘at˘a dintr-o dat˘a, str˘alucind în puterea sa, iar luna r˘amase nemi¸scat˘a.
Cei r˘ai se uitar˘a la aceast˘a scen˘a ului¸ti, în timp ce sfin¸tii priveau
cu o bucurie solemn˘a dovezile eliber˘arii lor. Semne ¸si minuni se
succedar˘a rapid. Totul p˘area s˘a fi ie¸sit de pe f˘aga¸sul normalului.
Apele încetar˘a s˘a curg˘a. Se ivir˘a nori negri, grei, ¸si se izbir˘a unii de
al¸tii. Dar exista un petic de cer neacoperit, plin de slav˘a, de unde se
auzi glasul lui Dumnezeu, ca ni¸ste ape multe, zguduind cerurile ¸si
p˘amântul. S-a produs un mare cutremur de p˘amânt. Mormintele s-au
deschis ¸si cei care au murit în credin¸t˘a în timpul soliei celui de-al
treilea înger, p˘azind Sabatul, s-au sculat din paturile lor de ¸t˘arân˘a, cu
trupuri de slav˘a, pentru a asculta leg˘amântul de pace pe care urma
s˘a-l fac˘a Dumnezeu cu cei ce p˘aziser˘a Legea Sa.
Cerul s-a deschis ¸si s-a închis ¸si era în mare agita¸tie. Mun¸tii
s-au scuturat ca o trestie în vânt ¸si au aruncat pretutindeni stânci
zgrun¸turoase. Marea fierbea ca o oal˘a pe foc ¸si a aruncat pietre
mari pe uscat. Iar când Dumnezeu a rostit ziua ¸si ceasul venirii lui
Isus ¸si a enun¸tat leg˘amântul cel ve¸snic pentru poporul S˘au, a spus o
singur˘a fraz˘a ¸si apoi a f˘acut o pauz˘a, în timp ce cuvintele Sale f˘aceau
p˘amântul s˘a vibreze. Cei din Israelul lui Dumnezeu st˘ateau cu ochii
a¸tinti¸ti în sus ¸si ascultau cuvintele pe m˘asur˘a ce ie¸seau din gura lui
[286]
Iehova ¸si zguduiau p˘amântul ca bubuiturile celui mai puternic tunet.
Totul era de o solemnitate înfrico¸s˘atoare. La sfâr¸situl fiec˘arei fraze
sfin¸tii strigau: „Slav˘a! Aleluia!“ Fe¸tele lor erau luminate de slava lui
Dumnezeu ¸si str˘aluceau de slav˘a a¸sa cum str˘alucea fa¸ta lui Moise
când a coborât de pe Sinai. Cei r˘ai nu se puteau uita la ei din pricina
slavei. ¸Si când binecuvântarea ve¸snic˘a a fost rostit˘a pentru cei care-L
onoraser˘a pe Dumnezeu prin sfin¸tirea Sabatului S˘au, s-a auzit un
strig˘at puternic de biruin¸t˘a asupra fiarei ¸si asupra chipului ei.
Atunci a început anul de bucurie, când p˘amântul trebuia s˘a se
odihneasc˘a. L-am v˘azut pe robul evlavios ridicându-se în triumf ¸si
286