Basic HTML Version
Izb˘avirea sfin¸tilor
287
biruin¸t˘a ¸si scuturându-se de lan¸turile care-l legau, în timp ce st˘apânul
s˘au cel r˘au era tulburat ¸si nu ¸stia ce s˘a fac˘a, c˘aci cei r˘ai nu au putut s˘a
priceap˘a cuvintele rostite de Dumnezeu. La pu¸tin timp de la aceasta,
a ap˘arut marele nor alb, pe care era a¸sezat Fiul omului. Când a putut
fi v˘azut pentru prima dat˘a, la distan¸t˘a, acest nor p˘area foarte mic.
Îngerul a spus c˘a acesta era semnul Fiului omului. Pe m˘asur˘a ce se
apropia de p˘amânt, noi puteam privi slava minunat˘a ¸si maiestatea
lui Isus, în timp ce El înainta pentru a birui. O suit˘a de îngeri sfin¸ti,
cu coroane str˘alucitoare pe capete, Îl înso¸teau în drumul S˘au. Nici o
limb˘a nu poate descrie slava acelei scene. Norul viu, de o maiestate
¸si slav˘a neîntrecut˘a, se apropia din ce în ce mai mult, ¸si noi am putut
privi clar persoana minunat˘a a lui Isus. El nu purta o cunun˘a de
spini; pe fruntea Lui sfânt˘a odihnea o coroan˘a de slav˘a. Pe hain˘a
¸si pe coaps˘a era scris un Nume: Împ˘aratul împ˘ara¸tilor ¸si Domnul
domnilor. Fa¸ta Îi str˘alucea ca soarele la amiaz˘a, ochii Îi erau ca o
flac˘ar˘a ¸si picioarele Lui se asemuiau cu arama aprins˘a. Vocea Lui
r˘asuna ca multe instrumente muzicale.
[287]
P˘amântul tremura înaintea Sa, cerurile s-au strâns ca un sul de
piele ¸si to¸ti mun¸tii ¸si insulele s-au mutat din locurile lor. „Împ˘ara¸tii
p˘amântului, domnitorii, c˘apitanii o¸stilor, cei boga¸ti ¸si cei puternici,
to¸ti robii ¸si to¸ti oamenii slobozi s-au ascuns în pe¸steri ¸si în stân-
cile mun¸tilor. ¸Si ziceau mun¸tilor ¸si stâncilor: «C˘ade¸ti peste noi ¸si
ascunde¸ti-ne de Fa¸ta Celui ce ¸sede pe scaunul de domnie ¸si de mânia
Mielului; c˘aci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, ¸si cine poate sta
în picioare?»“ Cei care cu numai pu¸tin timp în urm˘a i-ar fi ucis pe
copiii credincio¸si ai lui Dumnezeu de pe p˘amânt erau acum martorii
slavei lui Dumnezeu care îi acoperise pe ace¸stia. ¸Si în mijlocul groa-
zei care-i cuprinsese, au auzit glasurile sfin¸tilor, în tonuri vibrând
de bucurie, spunând: „Iat˘a, acesta este Dumnezeul nostru, în care
aveam încredere c˘a ne va mântui“.
Când glasul lui Dumnezeu i-a chemat pe sfin¸tii adormi¸ti, p˘amân-
tul s-a zguduit îngrozitor. Ace¸stia au r˘aspuns chem˘arii ¸si au ie¸sit
înve¸smânta¸ti în nemurire sl˘avit˘a, strigând: „Victorie, victorie asupra
mor¸tii ¸si mormântului! O moarte, unde î¸ti este boldul? O mormân-
tule, unde î¸ti este biruin¸ta?“ Apoi, sfin¸tii afla¸ti înc˘a dinainte în via¸t˘a,
împreun˘a cu cei învia¸ti ¸si-au ridicat glasurile într-un strig˘at lung,
fericit, de biruin¸t˘a. Acele trupuri care coborâser˘a în mormânt pur-
tând semnele bolii ¸si mor¸tii ie¸siser˘a din el cu putere ¸si s˘an˘atate