Page 72 - Sfin

Basic HTML Version

68
Sfin¸tirea vie¸tii
Deprinderi religioase drepte
Dac˘a dorim a ne forma un caracter bine primit de Dumnezeu,
atunci trebuie s˘a ne form˘am ni¸ste deprinderi corecte în via¸ta noas-
tr˘a religioas˘a. Rug˘aciunea zilnic˘a este tot atât de necesar˘a pentru
cre¸sterea în har ¸si pentru via¸ta spiritual˘a îns˘a¸si, cum este hrana
p˘amânteasc˘a pentru bunul mers trupesc. Trebuie s˘a ne obi¸snuim a
în˘al¸ta adesea cugetele noastre în rug˘aciune c˘atre Dumnezeu. când
mintea noastr˘a r˘at˘ace¸ste, trebuie1 s-o întoarcem înapoi; prin eforturi
st˘aruitoare, ne vom face din aceasta o obi¸snuin¸t˘a. Nici o clip˘a nu
putem fi siguri, dac˘a ne desp˘ar¸tim de Hristos. Noi putem avea pre-
zen¸ta Sa, care s˘a ne înso¸teasc˘a la orice pas, dar numai prin împlinirea
rânduielilor puse de El.
Religia trebuie s˘a aib˘a locul cel mai de frunte în via¸t˘a. Orice alt
lucru trebuie subordonat acesteia. Toate puterile sufletului, corpului
¸si spiritului nostru trebuie angajate în lupta cre¸stin˘a. Trebuie s˘a
privim la Hristos pentru t˘arie ¸si har ¸si atunci vom câ¸stiga biruin¸ta tot
a¸sa de sigur, dup˘a cum e sigur c˘a Isus a murit pentru, noi.
Valoarea sufletului
Trebuie s˘a ne apropiem mai mult do crucea lui Hristos. Poc˘ain¸ta
la picioarele crucii este prima Înv˘a¸t˘atur˘a a p˘acii, pe caro trebuie
s-o înv˘a¸t˘am. Iubirea lui Isus— cine o poate cuprinde? Aceasta e
nem˘arginit mai delicat˘a ¸si mai plin˘a de t˘ag˘aduire de sine ca iubirea
mamei! Dac˘a dorim s˘a cunoa¸stem valoarea unui suflet omenesc,
trebuie s˘a privim cu credin¸t˘a vie la cruce ¸si s˘a începem a cerceta care
va fi în toat˘a ve¸snicia ¸stiin¸ta ¸si cântarea celor r˘ascump˘ara¸ti. Valoarea
[94]
timpului nostru ¸si a talentelor noastre poate fi pre¸tuit˘a numai, dup˘a
m˘arimea jertfei pl˘atit˘a pentru r˘ascump˘ararea noastr˘a. O, ce lips˘a
de recuno¸stin¸t˘a ar˘at˘am noi fa¸t˘a de Dumnezeu când ii r˘apim ceea
ce este al S˘au, oprind de la El iubirea ¸si slujirea noastr˘a. Este oare
prea mult a ne preda pe noi în¸sine Aceluia care a jertfit toate pentru
noi? Putem alege noi oare prietenia lumii mai mult decât onoarea
nemuririi pe care ne-o ofer˘a Hristos— „s˘a ¸sad˘a cu Mine pe tronul
Meu, dup˘a cum ¸si Eu am biruit ¸si ¸sed cu Tat˘al Meu pe tronul S˘au?
Apocalipsa 3, 21
.