Problemele tinerilor
265
i se supun˘a. Pentru animal, st˘apânul este minte, judecat˘a ¸si voin¸t˘a.
Un copil nu trebuie educat asemenea unui animal, ca ¸si când nu ar
avea o voin¸t˘a proprie. Exist˘a pericolul ca personalitatea copilului s˘a
fie absorbit˘a de personalitatea celui care îi supravegheaz˘a educa¸tia;
iar voin¸ta lui, toate planurile ¸si inten¸tiile lui s˘a fie dictate de voin¸ta
profesorului.
Copiii care sunt educa¸ti în felul acesta vor fi întotdeauna defi-
citari din punct de vedere al puterii morale ¸si al capacit˘a¸tii de a-¸si
asuma responsabilit˘a¸ti. Ei nu au fost înv˘a¸ta¸ti s˘a ac¸tioneze motiva¸ti
de principii ¸si ra¸tiune; dorin¸tele lor au fost determinate de altcineva,
iar mintea lor nu a fost stimulat˘a pentru a se dezvolta ¸si înt˘ari prin
exercitare. În îndrumarea ¸si educarea acestor copii, nu s-a ¸tinut cont
de aspectele particulare, legate de constitu¸tia lor fizic˘a ¸si intelectual˘a,
astfel încât capacit˘a¸tile lor s˘a poat˘a fi dezvoltate ¸si eviden¸tiate în
modul cel mai eficient, atunci când le vor fi necesare. Profesorii nu
trebuie s˘a se opreasc˘a aici, ci trebuie s˘a acorde o aten¸tie special˘a
tr˘as˘aturilor deficitare ale min¸tii copiilor, pentru ca, prin antrenare
treptat˘a, aceasta s˘a se dezvolte pas cu pas ¸si intelectul lor s˘a ating˘a
performan¸tele corespunz˘atoare. —
Testimonies for the Church 3:132
(1872).
Incapacitatea de a gândi pentru sine
— Exist˘a multe familii
ale c˘aror copii par a fi bine educa¸ti, atâta vreme cât sunt suprave-
ghea¸ti ¸si supu¸si unei discipline severe; dar în momentul în care
[283]
sistemul care le-a impus un anumit set de reguli înceteaz˘a s˘a exer-
cite o influen¸t˘a direct˘a asupra lor, ei par incapabili de a gândi, de
a ac¸tiona sau de a lua decizii pe cont propriu. Ace¸sti copii au fost
condu¸si de o mân˘a de fier prea mult timp — în acele situa¸tii în care
ar fi fost spre binele lor s˘a fie l˘asa¸ti s˘a-¸si urmeze propriile decizii,
nu li s-a permis s˘a gândeasc˘a ¸si s˘a ac¸tioneze pe cont propriu — prin
urmare, ei nu au deloc încredere în ei în¸si¸si ¸si nu sunt capabili de a
ac¸tiona pe baza propriei lor judec˘a¸ti ¸si de a avea propria lor opinie.
Când pleac˘a din casa p˘arin¸tilor ¸si încep s˘a ac¸tioneze pe cont
propriu, ace¸sti copii se las˘a u¸sor influen¸ta¸ti de judecata altora care
îi c˘al˘auzesc într-o direc¸tie gre¸sit˘a. Ei nu au un caracter statornic.
Deoarece nu au fost l˘asa¸ti s˘a-¸si foloseasc˘a propria judecat˘a pentru a
se deprinde s˘a ia decizii cât se poate de rapide ¸si eficiente, mintea
lor nu s-a dezvoltat ¸si nu s-a fortificat în mod corespunz˘ator. Ei
au fost atât de mult˘a vreme condu¸si de p˘arin¸ti, încât au ajuns s˘a