Page 443 - M

Basic HTML Version

Unitatea în biseric˘a
439
Am renun¸tat la orice n˘adejde de a mai face ceva pentru comu-
nitatea din__, atâta vreme cât tu e¸sti o piatr˘a de poticnire pentru ei.
Ai iubit odat˘a adev˘arul, iar dac˘a ai fi continuat s˘a mergi pe c˘ararea
adev˘arului ¸si sfin¸teniei, acum ai fi fost un ambasador al lui Hristos.
În marea zi a lui Dumnezeu, vei avea de dat o socoteal˘a înfrico-
¸s˘atoare pentru talan¸tii t˘ai, care au r˘amas nefolosi¸ti. Ai avut calit˘a¸ti
bune. Dumnezeu ¸ti-a împrumutat talan¸tii ca s˘a-i folose¸sti într-un
scop bun, dar tu ai abuzat de aceste daruri. Dac˘a ¸ti-ai fi folosit spre
bine destoinicia pe care ¸ti-a încredin¸tat-o Dumnezeu, ai fi f˘acut mult
în direc¸tia câ¸stig˘arii de suflete la Hristos; ¸si ai vedea în Împ˘ar˘a¸tia
cerului suflete mântuite prin mijlocirea ta. Dar tu ai risipit în loc
s˘a aduni cu Hristos. Fra¸tii t˘ai au fost descuraja¸ti în încercarea de a
se ridica ¸si înainta; aceasta pentru c˘a tu, asemenea unui adversar,
contracarezi binele pe care l-ar face ei.
Inima lui Dumnezeu nu a fost niciodat˘a mistuit˘a ca acum de o
dragoste mai adânc˘a ¸si o compasiune plin˘a de ging˘a¸sie pentru copiii
S˘ai de pe p˘amânt. N-a fost niciodat˘a o vreme în care Dumnezeu s˘a
fie gata ¸si s˘a a¸stepte s˘a fac˘a mai mult pentru poporul S˘au ca acum.
Iar El va educa ¸si va salva pe to¸ti cei ce aleg s˘a fie salva¸ti în modul
rânduit de El. Cei ce sunt spirituali pot deosebi lucrurile spirituale ¸si
pot vedea pretutindeni dovezi ale prezen¸tei ¸si lucr˘arii lui Dumnezeu.
Satana, prin strategia sa abil˘a ¸si plin˘a de r˘autate, i-a scos afar˘a din
Gr˘adina Edenului pe primii no¸stri p˘arin¸ti — afar˘a din inocen¸ta ¸si
puritatea lor, ducându-i în p˘acat ¸si într-o nenorocire de nespus. El
nu a încetat s˘a nimiceasc˘a; toate for¸tele pe care le poate comanda
sunt folosite cu sârguin¸t˘a în aceste ultime zile, pentru a extinde ruina
[456]
sufletelor. Se prinde de orice artificiu pe care-l poate folosi pentru a
am˘agi, z˘ap˘aci ¸si încurca pe poporul lui Dumnezeu.
El te-a folosit ca agent al s˘au pentru a împr˘a¸stia întuneric ¸si
confuzie ¸si descoper˘a c˘a lucrezi admirabil în mâinile lui. E¸sti tocmai
instrumentul pe care-l poate folosi cu bune rezultate pentru a r˘ani,
descuraja ¸si demola. Nu e¸sti zelos s˘a pui um˘arul la greu împreun˘a
cu poporul lui Dumnezeu; ci, atunci când ei se pun în mi¸scare, te
arunci ca greutate suplimentar˘a pentru a-i opri de la ceea ce ar putea
înf˘aptui, înaintând în direc¸tia cea bun˘a. Satana se ocup˘a de cei care
¸tin poruncile lui Dumnezeu ¸si au credin¸ta lui Isus. În el este cea mai
amar˘a ur˘a împotriva celor ce-I sunt loiali lui Dumnezeu ¸si p˘azesc
poruncile Sale. El nu doarme; nu-¸si ostoie¸ste vigilen¸ta nici o clip˘a.