Page 444 - M

Basic HTML Version

440
M˘arturii pentru comunitate vol.3
De-ar fi cei ce m˘arturisesc c˘a sunt urma¸sii lui Dumnezeu în¸telep¸ti,
sârguincio¸si ¸si perseveren¸ti în lucrarea lui Dumnezeu numai pe
jum˘atate cât este Satana în lucrarea lui!
Frate B., dac˘a atunci când ai pus mâna prima dat˘a pe coarnele
plugului ai fi mers înainte ¸si nu te-ai fi uitat înapoi, ai fi fost acum
un mesager al luminii, care s˘a duc˘a adev˘arul la cei afla¸ti în întuneric.
Dar Dumnezeu nu te poate folosi spre slava Sa pân˘a nu înve¸ti s˘a te
sf˘atuie¸sti cu fra¸tii t˘ai ¸si s˘a nu gânde¸sti c˘a ¸stii tot ceea ce merit˘a s˘a
cuno¸sti. Satana a reu¸sit s˘a te opreasc˘a s˘a faci binele. O vreme chiar
ai alergat bine, dar ispitele lui Satana te-au biruit. ¸Ti-a f˘acut mare
pl˘acere s˘a fii primul ¸si s˘a fii lingu¸sit. Ai iubit puterea pe care o dau
banii. Satana în¸telege sl˘abiciunea oamenilor. El are o cunoa¸stere pe
care a acumulat-o veacuri de-a rândul ¸si care îi serve¸ste cu iscusin¸t˘a
în lucrare. Viclenia ¸si tertipurile lui sunt deplin maturizate ¸si încunu-
nate prea adesea de succes, pentru c˘a cei din poporul lui Dumnezeu
nu sunt tot atât de în¸telep¸ti ca ¸serpii.
Satana apare adesea ca un înger de lumin˘a, acoperit în ve¸smântul
Cerului; el î¸si ia un aer prietenesc, ar˘atând o mare sfin¸tenie a carac-
terului ¸si înalt˘a considera¸tie pentru victimele lui, pentru sufletele pe
care inten¸tioneaz˘a s˘a le am˘ageasc˘a ¸si s˘a le nimiceasc˘a. Primejdiile
se a¸stern pe c˘ararea pe care invit˘a sufletele s˘a c˘al˘atoreasc˘a; dar el
reu¸se¸ste s˘a le ascund˘a ¸si nu înf˘a¸ti¸seaz˘a decât atrac¸tiile. Marele Co-
[457]
mandant al mântuirii noastre a biruit în locul nostru, pentru ca, prin
El, s˘a biruim, dac˘a vrem, pentru noi în¸sine. Dar Hristos nu salveaz˘a
pe nimeni împotriva alegerii lui; nu sile¸ste pe nimeni la ascultare.
El a adus infinita jertf˘a pentru ca ei s˘a poat˘a birui în Numele S˘au ¸si
neprih˘anirea Sa s˘a le fie atribuit˘a.
Îns˘a, pentru a fi salvat, trebuie s˘a accep¸ti jugul lui Hristos ¸si s˘a
la¸si deoparte jugul pe care ¸ti l-ai f˘acut tu însu¸ti pentru gâtul t˘au.
Biruin¸ta pe care a câ¸stigat-o Isus în pustie este o garan¸tie pentru
tine în ce prive¸ste biruin¸ta pe care o po¸ti câ¸stiga prin Numele S˘au.
Singura ta n˘adejde ¸si mântuire este în a birui a¸sa cum a biruit Hristos.
Mânia lui Dumnezeu st˘a acum asupra ta. Tu iube¸sti atrac¸tiile lumii
mai presus de comoara cereasc˘a. Pofta ochiului ¸si mândria vie¸tii
te-au desp˘ar¸tit de Dumnezeu. Încrederea pe care o ai în eul t˘au s˘arac,
slab ¸si supus gre¸selii trebuie s˘a fie spulberat˘a. Trebuie s˘a-¸ti sim¸ti
sl˘abiciunea înainte s˘a cazi, cu povara ta, în mâinile lui Dumnezeu.