Page 102 - M

Basic HTML Version

98
M˘arturii pentru comunitate vol.5
Egoismul, mândria fireasc˘a ¸si ambi¸tia predomin˘a. Temându-se ca
nu cumva fra¸tii lui s˘a fie mai presus ca el, începe s˘a le discrediteze
eforturile ¸si s˘a le atace motivele. În felul acesta, el îi love¸ste pe
tovar˘a¸sii lui de munc˘a. Pe m˘asur˘a ce se înstr˘aineaz˘a de poporul lui
Dumnezeu, el se une¸ste mai mult ¸si tot mai mult cu cei nelegiui¸ti.
El este g˘asit mâncând ¸si bând cu „be¸tivii“ — asociindu-se cu cei
lume¸sti ¸si împ˘art˘a¸sindu-se de spiritul lor. Astfel, el este adormit
într-o siguran¸t˘a fireasc˘a ¸si este biruit de spiritul iert˘ator, indiferen¸t˘a
¸si lenevie.
Chiar de la începutul r˘aului a existat o neglijare a vegherii ¸si
a rug˘aciunii personale, apoi a urmat o neglijare a altor îndatoriri
religioase ¸si în felul acesta calea a fost deschis˘a pentru toate p˘acatele
ce au urmat. Fiecare cre¸stin va fi asaltat de fascina¸tia lumii, de
strig˘atele naturii trupe¸sti ¸si de ispitele directe ale lui Satana. Nimeni
nu este sigur. Indiferent care a fost experien¸ta noastr˘a, indiferent cât
de înalt˘a era pozi¸tia noastr˘a social˘a, noi trebuie s˘a veghem ¸si s˘a ne
rug˘am continuu. Noi trebuie s˘a fim controla¸ti zilnic de Duhul lui
Dumnezeu sau, de nu, suntem controla¸ti de Satana.
Instruc¸tiunile Domnului Hristos pentru ucenici au fost date pen-
tru binele urma¸silor S˘ai din toate veacurile. El are în vedere pe aceia
care tr˘aiesc în imediata apropiere a încheierii timpului, când El a
spus: „Ia seama la tine însu¸ti“. Este lucrarea noastr˘a. Fiecare pentru
el însu¸si, s˘a nutrim în inim˘a harul pre¸tios al Duhului Sfânt.
Satana lucreaz˘a cu o perseveren¸t˘a inepuizabil˘a ¸si cu o energie
intens˘a, pentru a atrage în rândurile lui pe cei ce m˘arturisesc a fi
urma¸sii Domnului Hristos. El lucreaz˘a „cu toate am˘agirile nelegiuirii
pentru cei ce sunt pe calea pierz˘arii“. Dar Satana nu este singurul
lucr˘ator prin care este sus¸tinut˘a împ˘ar˘a¸tia întunericului. Oricine
[103]
imit˘a pe marele în¸sel˘ator devine unealta, ajutorul s˘au. Aceia care,
prin influen¸ta lor, sus¸tin o lucrare rea fac munca ingrat˘a de rob al lui
Satana.
Ac¸tiunile dau pe fa¸t˘a principii ¸si motive. Rodul adus de mul¸ti
care pretind c˘a sunt plante în via Domnului dovedesc, de fapt, c˘a
sunt m˘ar˘acini ¸si spini. O întreag˘a biseric˘a poate s˘a aprobe compor-
tamentul r˘au al unor membri, dar aceast˘a acceptare nu dovede¸ste
faptul c˘a r˘aul este drept, bun. Din boabele m˘ar˘acinilor nu se pot face
struguri.