156
Hristos Lumina Lumii
întregii familii. Vestea despre aceast˘a minune s-a r˘aspândit în toate
p˘ar¸tile, iar în Capernaum, unde au fost s˘avâr¸site multe minuni ale
Lui, s-a preg˘atit calea pentru lucrarea personal˘a a lui Hristos.
Acela care l-a binecuvântat pe slujba¸sul împ˘ar˘atesc din Caper-
naum vrea tot a¸sa de mult s˘a ne binecuvânteze ¸si pe noi. Dar, la
fel ca tat˘al îndurerat, noi Îl c˘aut˘am pe Mântuitorul de multe ori din
dorin¸ta de a câ¸stiga bunuri p˘amânte¸sti; noi avem încredere în iubirea
Lui numai când ni se împlinesc cererile. Mântuitorul vrea s˘a ne dea
binecuvânt˘ari mai mari decât acelea pe care le cerem; ¸si întârzie
cu r˘aspunsul, ca s˘a ne poat˘a ar˘ata r˘autatea din inim˘a ¸si cât de mult
avem nevoie de harul Lui. El nu vrea s˘a-L c˘aut˘am din motive egoiste.
Când m˘arturisim starea noastr˘a rea ¸si lipsa noastr˘a de putere, trebuie
s˘a ne încredem cu totul în iubirea Lui.
Slujba¸sul împ˘ar˘atesc voia s˘a vad˘a împlinirea rug˘aciunii sale
înainte ca s˘a cread˘a; dar el a trebuit s˘a primeasc˘a asigurarea lui
Isus c˘a rug˘aciunea lui era ascultat˘a ¸si binecuvântarea dat˘a. ¸Si noi
trebuie s˘a înv˘a¸t˘am acela¸si lucru. Nu trebuie s˘a credem pentru c˘a
vedem sau sim¸tim c˘a Dumnezeu ne ascult˘a. Trebuie s˘a ne încredem
în f˘ag˘aduin¸tele Lui. Când venim la El în credin¸t˘a, fiecare cerere
p˘atrunde în inima lui Dumnezeu. Când am cerut binecuvânt˘arile
Lui, trebuie s˘a credem în acela¸si timp c˘a le primim ¸si s˘a-I mul¸tumim
c˘a le-am primit. Apoi s˘a ne vedem de îndatoririle noastre, siguri
fiind c˘a binecuvântarea se va da atunci când vom avea mai mare
nevoie de ea. Când am înv˘a¸tat s˘a facem lucrul acesta, vom ¸sti c˘a
rug˘aciunile noastre au fost ascultate. Dumnezeu va face pentru noi
„nespus mai mult“, „potrivit cu bog˘a¸tia slavei Sale“ ¸si „dup˘a lucrarea
puterii t˘ariei Lui“ (Efes. 3, 20.16; 1, 19).
[201]