Basic HTML Version
Numai dac˘a vede¸ti semne ¸si minuni
155
La fel ca Iacov, a biruit. Mântuitorul nu poate pleca de lâng˘a un
suflet care se prinde de El, cerând cu st˘aruin¸t˘a ajutor în nevoia lui.
„Du-te, i-a zis El, fiul t˘au tr˘aie¸ste.“ Slujba¸sul împ˘ar˘atesc a plecat
de la Mântuitorul cu o pace ¸si o bucurie pe care nu le cunoscuse
[199]
niciodat˘a mai înainte. Nu numai c˘a avea încredere c˘a fiul lui se va
face bine, dar, cu o credin¸t˘a puternic˘a, s-a încrezut în Hristos ca
R˘ascump˘ar˘ator.
În acela¸si ceas, cei care vegheau lâng˘a copila¸sul muribund, în
c˘aminul din Capernaum, au observat o brusc˘a ¸si tainic˘a schimbare.
Umbra mor¸tii a pierit de pe fa¸ta bolnavului. Febra a f˘acut loc unei
st˘ari pl˘acute, aduc˘atoare de s˘an˘atate. Ochii întuneca¸ti au început s˘a
str˘aluceasc˘a de inteligen¸t˘a ¸si în corpul lui sl˘abit ¸si ros de suferin¸t˘a a
revenit vigoarea. Nici un semn de boal˘a nu mai era în copil. Carnea
lui aprins˘a s-a f˘acut moale ¸si plin˘a de via¸t˘a ¸si el s-a cufundat într-un
somn lini¸stit. Febra îl p˘ar˘asise chiar în z˘aduful zilei. Familia era
uimit˘a ¸si bucuria era mare.
Cana nu era a¸sa departe de Capernaum, iar ofi¸terul putea s˘a
ajung˘a acas˘a chiar în seara aceleia¸si zile în care se întâlnise cu Isus;
dar el nu s-a gr˘abit pe drumul spre cas˘a. Abia a doua zi diminea¸t˘a a
ajuns la Capernaum. Ce sosire a fost! Când plecase dup˘a Isus, inima
lui era împov˘arat˘a de întristare. Lumina soarelui i se p˘area o cruzime,
iar cântecul p˘as˘arelelor, o batjocur˘a. Cât de deosebite erau acum
sim¸t˘amintele lui! Întreaga natur˘a avea o nou˘a înf˘a¸ti¸sare. El vedea
totul cu al¸ti ochi. Pe când mergea în lini¸stea zorilor dimine¸tii, i se
p˘area c˘a toat˘a natura Îl laud˘a pe Dumnezeu împreun˘a cu el. Când se
afla înc˘a departe de cas˘a, slugile i-au ie¸sit în întâmpinare cu dorin¸ta
de a-i u¸sura povara sufleteasc˘a pe care erau siguri c˘a o sim¸tea. Nu s-a
ar˘atat surprins de vestea adus˘a de ei, dar cu un mare interes, pe care
ei nu-l în¸telegeau, a întrebat la care ceas a început s˘a-i fie mai bine.
Ei au r˘aspuns: „Ieri, în ceasul al ¸saptelea, l-au l˘asat frigurile!“ Chiar
în clipa în care credin¸ta tat˘alui pusese st˘apânire pe asigurarea: „Fiul
t˘au tr˘aie¸ste“, iubirea dumnezeiasc˘a atinsese copila¸sul muribund.
[200]
Tat˘al a dat fuga s˘a-¸si vad˘a fiul. L-a strâns la pieptul s˘au de parc˘a
ar fi fost ridicat dintre mor¸ti ¸si Îl l˘auda f˘ar˘a încetare pe Dumnezeu
pentru aceast˘a vindecare minunat˘a.
Slujba¸sul acesta împ˘ar˘atesc dorea s˘a cunoasc˘a mai mult despre
Hristos. Dup˘a ce, mai târziu, a auzit înv˘a¸t˘aturile Lui, el ¸si to¸ti din
casa lui au devenit ucenici. Durerea lor a fost sfin¸tit˘a spre convertirea