Betesda ¸si Sinedriul
163
ea. Dumnezeu nu dore¸ste ca f˘apturile Lui s˘a sufere nici m˘acar o or˘a
fie în Sabat, fie în alt˘a zi, dac˘a acea suferin¸t˘a poate s˘a fie îndep˘artat˘a.
Cererile adresate lui Dumnezeu în ziua de Sabat sunt mult mai
numeroase ca în alte zile. În ziua aceasta, copiii S˘ai p˘ar˘asesc lu-
crurile lor obi¸snuite ¸si petrec timpul în medita¸tie ¸si rug˘aciune. Ei
cer îndurarea lui Dumnezeu mai mult în Sabat decât în alte zile.
Ei cer aten¸tia Lui deosebit˘a. Ei implor˘a binecuvânt˘arile Lui alese.
Dumnezeu nu a¸steapt˘a întâi s˘a treac˘a Sabatul, ca numai dup˘a aceea
s˘a le îndeplineasc˘a cererile. Lucrarea cerului nu înceteaz˘a niciodat˘a
¸si nici oamenii n-ar trebui s˘a înceteze s˘a fac˘a bine. Sabatul nu are ca
scop s˘a fie un timp de inactivitate. Legea opre¸ste lucr˘arile p˘amân-
te¸sti în ziua Domnului; munca pentru câ¸stigarea hranei trebuie s˘a
înceteze; nici o osteneal˘a pentru pl˘acere sau profit lumesc nu este
îng˘aduit˘a în aceast˘a zi; ci, dup˘a cum Dumnezeu a încetat lucrarea
crea¸tiunii, S-a odihnit în Sabat ¸si l-a binecuvântat, tot a¸sa ¸si omul
trebuie s˘a p˘ar˘aseasc˘a ocupa¸tiile de toate zilele ¸si s˘a închine orele
acelea sfinte odihnei s˘an˘atoase, închin˘arii ¸si faptelor sfinte. Lucrarea
lui Hristos de vindecare a bolnavilor era în armonie des˘avâr¸sit˘a cu
legea. Ea f˘acea ca Sabatul s˘a fie onorat.
Isus afirma c˘a are drepturi egale cu Dumnezeu, f˘acând o lucrare
la fel de sfânt˘a ¸si de acela¸si caracter cu a Tat˘alui din cer. Dar fariseii
s-au aprins ¸si mai mult. Dup˘a vederile lor, El nu c˘alcase numai legea,
dar, zicând c˘a Dumnezeu este Tat˘al S˘au, Se f˘acea astfel deopotriv˘a
cu Dumnezeu (Ioan 5, 18).
To¸ti iudeii Îl numeau pe Dumnezeu Tat˘al lor, de aceea n-ar fi
trebuit s˘a se înfurie a¸sa de r˘au când Hristos a spus c˘a ¸si El era în
aceea¸si leg˘atur˘a cu Dumnezeu. Dar ei L-au acuzat de hul˘a, zicând
[208]
c˘a El pretinde lucrul acesta în în¸telesul cel mai înalt.
Ace¸sti adversari ai lui Hristos n-aveau argumente cu care s˘a
întâmpine adev˘arurile prezentate de El con¸stiin¸tei lor. Ei puteau
doar s˘a citeze obiceiurile ¸si tradi¸tiile lor, iar acestea p˘areau slabe
¸si serbede când erau comparate cu argumentele aduse de Isus din
Cuvântul lui Dumnezeu ¸si din nesfâr¸sita mi¸scare a naturii. Dac˘a
rabinii ar fi dorit cât de pu¸tin s˘a primeasc˘a lumina, ar fi fost convin¸si
c˘a Isus rostea adev˘arul. Dar ei au ocolit cele spuse de Isus cu privire
la Sabat ¸si au c˘autat s˘a stârneasc˘a mânia contra Lui, deoarece pre-
tindea c˘a este egal cu Dumnezeu. Furia conduc˘atorilor nu cuno¸stea
margini. Dac˘a nu s-ar fi temut de popor, preo¸tii ¸si rabinii L-ar fi ucis