162
Hristos Lumina Lumii
f˘acea era important în sine, precum ¸si prin înv˘a¸t˘atura pe care o d˘adea.
Dintre nenoroci¸tii de la sc˘ald˘atoare, El a ales cazul cel mai grav ca
s˘a exercite asupra lui puterea Sa vindec˘atoare ¸si i-a poruncit omului
s˘a-¸si duc˘a patul prin ora¸s, ca s˘a vesteasc˘a lucrarea mare s˘avâr¸sit˘a
asupra lui. Lucrarea aceasta a stârnit discu¸tii cu privire la ce anume
era îng˘aduit s˘a se fac˘a în Sabat ¸si a dat ocazie ca El s˘a denun¸te
restric¸tiile impuse de iudei cu privire la Ziua Domnului ¸si s˘a declare
f˘ar˘a valoare tradi¸tiile lor.
Isus le-a declarat c˘a lucrarea de a-i vindeca pe cei bolnavi era
în armonie cu legea privitoare la Sabat. Era în armonie cu lucrarea
îngerilor lui Dumnezeu, care urc˘a la cer f˘ar˘a încetare ¸si coboar˘a pen-
tru a da ajutor omenirii suferinde. Isus a spus: „Tat˘al Meu lucreaz˘a
pân˘a acum; ¸si Eu de asemenea lucrez“. Toate zilele sunt ale lui
Dumnezeu, ca s˘a realizeze în timpul lor planurile Lui pentru neamul
omenesc. Dac˘a felul iudeilor de a interpreta legea era corect, atunci
era gre¸sit Iehova, a c˘arui lucrare ajut˘a ¸si ¸tine orice vie¸tuitoare din
prima clip˘a de când au fost puse temeliile p˘amântului, atunci Acela
care a zis despre lucrarea Lui c˘a e bun˘a ¸si a instituit Sabatul pentru
a comemora terminarea ei trebuia s˘a- ¸Si fac˘a lucrul în r˘astimpuri ¸si
s˘a opreasc˘a mi¸scarea nesfâr¸sit˘a a universului.
S˘a opreasc˘a Dumnezeu soarele din lucrarea lui în Sabat, s˘a
nu mai trimit˘a razele lui blânde ca s˘a înc˘alzeasc˘a p˘amântul ¸si s˘a
hr˘aneasc˘a vegeta¸tia? S˘a opreasc˘a sistemele lumilor în ziua aceasta
sfânt˘a? S˘a
[207]
porunceasc˘a El apelor s˘a se opreasc˘a ¸si s˘a nu mai ude câmpurile
¸si p˘adurile ¸si s˘a spun˘a valurilor m˘arii s˘a se opreasc˘a din mi¸scarea
lor neîncetat˘a? Grâul ¸si porumbul s˘a se opreasc˘a din cre¸stere, iar
strugurii în pârg s˘a-¸si întârzie coacerea? Pomii ¸si florile s˘a nu mai
dea muguri ¸si s˘a nu mai înfloreasc˘a în Sabat?
În cazul acesta, oamenii n-ar mai avea nimic din roadele p˘amân-
tului sau din binecuvânt˘arile care fac via¸ta pl˘acut˘a. Natura trebuie
s˘a-¸si continue mersul ei neschimbat! Dac˘a Dumnezeu ¸Si-ar opri
mâna pentru o clip˘a, omul ar c˘adea ¸si ar muri. ¸Si omul are o lucrare
de f˘acut în ziua aceasta. Nevoile vie¸tii trebuie satisf˘acute, bolnavii
trebuie îngriji¸ti, lipsurile celor în nevoie trebuie împlinite. Acela
care neglijeaz˘a s˘a-i ajute în Sabat pe suferinzi nu va fi socotit f˘ar˘a
vin˘a. Sfânta zi de odihn˘a a Domnului a fost f˘acut˘a pentru om ¸si
faptele de mil˘a sunt în armonie des˘avâr¸sit˘a cu scopul urm˘arit prin