16
Hristos Lumina Lumii
Dac˘a israeli¸tii ar fi fost credincio¸si fa¸t˘a de Dumnezeu, El ar
fi împlinit planul S˘au de a le acorda onoare ¸si m˘arire. Dac˘a ar fi
umblat în c˘aile ascult˘arii, El le-ar fi dat „asupra tuturor neamurilor
pe care le-a f˘acut: întâietate în slav˘a, în faim˘a ¸si în m˘are¸tie“. „Toate
popoarele vor vedea“, zicea Moise, „c˘a tu por¸ti Numele Domnului ¸si
se vor teme de tine“. „Popoarele care vor auzi vorbindu-se de toate
aceste legi vor zice: «Acest neam mare e un popor cu totul în¸telept
¸si priceput»“ (Deut. 26, 19; 28, 10; 4, 6). Dar, din cauza necredin¸tei
lor, planul lui Dumnezeu a putut fi adus la îndeplinire numai prin
necontenite situa¸tii de restri¸ste ¸si de umilire.
Ei au fost du¸si ca robi în Babilon ¸si împr˘a¸stia¸ti prin ¸t˘arile p˘agâni-
lor. În suferin¸te, mul¸ti ¸si-au reînnoit credincio¸sia fa¸t˘a de leg˘amântul
S˘au. Atunci când ei î¸si ag˘a¸tau harpele în s˘alcii ¸si plângeau pentru
templul cel sfânt, care era pustiit, lumina adev˘arului se rev˘arsa prin
ei ¸si cuno¸stin¸ta de Dumnezeu se r˘aspândea printre na¸tiuni. Sistemele
p˘agâne de sacrificiu erau o pervertire a sistemului pe care-l rânduise
Dumnezeu; ¸si mul¸ti p˘azitori sinceri ai ritualurilor p˘agâne înv˘a¸tau
de la evrei însemn˘atatea serviciului poruncit de Dumnezeu ¸si, prin
credin¸t˘a, se prindeau de f˘ag˘aduin¸ta unui Mântuitor.
Mul¸ti dintre cei exila¸ti au fost persecuta¸ti. Nu pu¸tini ¸si-au pierdut
via¸ta din cauza refuzului lor de a c˘alca Sabatul ¸si de a ¸tine s˘arb˘atorile
p˘agâne¸sti. Cum cei idolatri erau porni¸ti s˘a distrug˘a adev˘arul, Domnul
i-a adus pe servii S˘ai fa¸t˘a în fa¸t˘a cu împ˘ara¸tii ¸si cârmuitorii, pentru ca
ei ¸si poporul lor s˘a poat˘a primi lumina. În repetate rânduri, monarhii
cei mari au fost determina¸ti s˘a proclame suprema¸tia Dumnezeului
c˘aruia I se închinau robii lor evrei.
În timpul captivit˘a¸tii babiloniene, israeli¸tii au fost vindeca¸ti pe
deplin de închinarea la chipuri cioplite. În decursul secolelor care au
urmat, ei au suferit din cauza asupririi din partea vr˘ajma¸silor p˘agâni,
pân˘a când s-au convins pe deplin c˘a prosperitatea lor depindea de
ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Dar, la foarte mul¸ti dintre ei,
ascultarea nu era pornit˘a din dragoste. Motivul era egoismul. Ei
aduceau lui Dumnezeu o slujire de form˘a, ca mijloc de a ajunge
[29]
la m˘are¸tie na¸tional˘a. Ei nu au ajuns lumina lumii, ci s-au izolat de
lume ca s˘a scape de primejdia idolatriei. În îndrum˘arile date prin
Moise, Dumnezeu pusese restric¸tii în ce prive¸ste leg˘atura lor cu cei
idolatri, dar înv˘a¸t˘atura aceasta fusese gre¸sit interpretat˘a. Ea avea ca
scop s˘a-i fereasc˘a de a se deda la practicile p˘agânilor. Îns˘a aceasta