Page 258 - Hristos Lumina Lumii

Basic HTML Version

254
Hristos Lumina Lumii
Fariseii se mândreau cu ascultarea lor fa¸t˘a de lege; cu toate aces-
tea, cuno¸steau atât de pu¸tin din principiile ei în via¸ta de toate zilele,
încât cuvintele Mântuitorului sunau a erezie. Când El îndep˘arta mo-
lozul sub care fusese îngropat adev˘arul, li se p˘area c˘a d˘a la o parte
chiar adev˘arul. Ei ¸sopteau unul c˘atre altul c˘a El desfiin¸ta legea. El
le-a citit gândurile ¸si le-a r˘aspuns, zicând:
„S˘a nu crede¸ti c˘a am venit s˘a stric Legea ¸si Proorocii, am venit
nu s˘a stric, ci s˘a împlinesc.“ Prin cuvintele acestea, Isus îndep˘arta
acuza¸tia fariseilor. Misiunea Lui în lume era ca s˘a apere cerin¸tele
sacre ale acestei legi, pe care ei Îl acuzau c˘a o stric˘a. Dac˘a Legea lui
[308]
Dumnezeu s-ar fi putut schimba sau desfiin¸ta, n-ar fi fost nevoie ca
Hristos s˘a sufere urm˘arile neascult˘arii noastre. El a venit s˘a explice
leg˘atura legii cu omul ¸si s˘a ilustreze preceptele ei prin via¸ta Lui de
ascultare.
Dumnezeu ne-a dat sfintele Sale precepte pentru c˘a iube¸ste ome-
nirea ¸si pentru a ne ap˘ara de rezultatele neascult˘arii. El ne descoper˘a
principiile neprih˘anirii. Legea este exprimarea gândurilor lui Dum-
nezeu; când este primit˘a în Hristos, ea devine gândul nostru. Ea ne
înal¸t˘a mai presus de puterea dorin¸telor ¸si a înclina¸tiilor fire¸sti, mai
presus de ispitele care duc la p˘acat. Dumnezeu dore¸ste s˘a fim ferici¸ti
¸si ne-a dat preceptele legii, pentru ca, prin ascultare de ele, s˘a avem
bucurie. Când îngerii au cântat la na¸sterea lui Isus:
„Slav˘a lui Dumnezeu în locurile preaînalte,
¸Si pace pe p˘amânt, între oamenii pl˘acu¸ti Lui“ (Luca 2, 14),
ei f˘aceau cunoscute principiile legii pe care El venise s-o proclame
¸si s-o onoreze.
Când a fost dat˘a legea pe Sinai, Dumnezeu a f˘acut cunoscut˘a
oamenilor sfin¸tenia caracterului S˘au, pentru ca, prin contrast, ei
s˘a vad˘a p˘ac˘ato¸senia lor. Legea a fost dat˘a pentru a-i convinge de
p˘acat ¸si a descoperi nevoia lor dup˘a un Mântuitor. Pe calea aceasta,
principiile ei erau s˘adite în inim˘a prin Duhul Sfânt. Lucrarea aceasta
se face ¸si ast˘azi. Principiile legii sunt explicate în via¸ta lui Hristos;
¸si când Duhul Sfânt al lui Dumnezeu atinge inima, când lumina lui
Hristos descoper˘a oamenilor nevoia lor dup˘a sângele Lui cur˘a¸titor
¸si dup˘a neprih˘anirea Lui îndrept˘a¸titoare, legea continu˘a s˘a fie un