Basic HTML Version
282
Hristos Lumina Lumii
necredin¸ta ¸si încrederea noastr˘a în noi în¸sine, niciodat˘a nu ne las˘a
f˘ar˘a ajutor când avem nevoie. Fie pe uscat, fie pe mare, dac˘a avem
pe Mântuitorul în inima noastr˘a, nu trebuie s˘a ne temem. Credin¸ta
vie în R˘ascump˘ar˘atorul va lini¸sti marea vie¸tii ¸si El ne va sc˘apa din
primejdie, cum ¸stie c˘a este mai bine.
Mai e înc˘a o înv˘a¸t˘atur˘a spiritual˘a în aceast˘a minune a lini¸stirii
furtunii. Experien¸ta fiec˘arui om m˘arturise¸ste în favoarea adev˘arului
cuvintelor Scripturii: „Cei r˘ai sunt ca marea înfuriat˘a, care nu se
poate lini¸sti... Cei r˘ai n-au pace, zice Dumnezeul meu“ (Is. 57, 20.21).
P˘acatul ne-a distrus pacea. Cât timp eul este nesupus, nu putem g˘asi
odihn˘a. Patimile cele mai mari ale inimii nu pot fi st˘apânite de nici
o putere omeneasc˘a. În privin¸ta aceasta, suntem la fel de f˘ar˘a putere
ca ucenicii, care nu erau în stare s˘a lini¸steasc˘a furtuna ce urla. Dar
Acela care a lini¸stit valurile M˘arii Galileii prin Cuvântul S˘au are
un cuvânt aduc˘ator de pace pentru orice om. Oricât de grozav˘a ar
fi furtuna, aceia care se îndreapt˘a spre Isus cu strig˘atul: „Doamne,
mântuie¸ste-ne“ vor fi elibera¸ti. Harul Lui, care împac˘a sufletul cu
Dumnezeu, lini¸ste¸ste fr˘amântarea patimilor omene¸sti ¸si, în iubirea
Lui, inima g˘ase¸ste odihn˘a. „A oprit furtuna, a adus lini¸stea ¸si valurile
s-au potolit. Ei s-au bucurat c˘a valurile s-au lini¸stit, ¸si Domnul i-
[337]
a dus în limanul dorit.“ (Ps. 107, 29-30). „Deci, fiindc˘a suntem
socoti¸ti neprih˘ani¸ti, prin credin¸t˘a avem pace cu Dumnezeu, prin
Domnul nostru Isus Hristos.“ „Lucrarea neprih˘anirii va fi pacea,
roada neprih˘anirii: odihna ¸si lini¸stea pe vecie“ (Rom. 5, 1; Is. 32,
17).
În zorii zilei, Mântuitorul ¸si înso¸titorii Lui au ajuns la ¸t˘arm ¸si
lumina soarelui r˘as˘arind atingea apa ¸si uscatul ca o binecuvântare
de pace. Dar de abia coborâser˘a pe ¸t˘arm ¸si au avut înaintea ochilor o
priveli¸ste mai cumplit˘a decât furia furtunii. Dintr-un ascunzi¸s aflat
între morminte, s-au aruncat asupra lor, ca ¸si cum ar fi vrut s˘a-i sfâ¸sie,
doi demoniza¸ti. De oamenii ace¸stia erau ag˘a¸tate buc˘a¸ti din lan¸turile
pe care le sf˘arâmaser˘a când au sc˘apat din închisoare. Pe corp aveau
r˘ani care sângerau, acolo unde se t˘aiaser˘a cu pietre ascu¸tite. Ochii
lor priveau r˘at˘aci¸ti prin p˘arul lung ¸si murdar ¸si orice asem˘anare cu
fiin¸tele omene¸sti p˘area c˘a fusese ¸stears˘a de c˘atre demonii care îi
st˘apâneau; sem˘anau mai mult a fiare decât a oameni.
Ucenicii ¸si înso¸titorii lor au fugit cuprin¸si de groaz˘a; dar deodat˘a
¸si-au dat seama c˘a Isus nu era cu ei ¸si s-au întors s˘a-L caute. El era