Basic HTML Version
Taci, fii lini¸stit ˘a!
281
lumineaz˘a fa¸ta. θsi ridic˘a mâna, atât de des folosit˘a în fapte de mil˘a,
¸si spune m˘arii înfuriate: „Taci, fii lini¸stit˘a!“
Furtuna înceteaz˘a. Valurile se lini¸stesc. Norii se retrag, se arat˘a
stelele. Corabia plute¸ste lin pe apa lini¸stit˘a. Întorcându-Se c˘atre
ucenicii S˘ai, Isus îi întreab˘a cu triste¸te: „Pentru ce sunte¸ti a¸sa de
frico¸si? Tot n-ave¸ti credin¸t˘a?“ (Marcu 4, 40).
O t˘acere grea s-a l˘asat asupra ucenicilor. Nici Petru nu îndr˘aznea
s˘a-¸si exprime groaza care-i umplea inima. Cor˘abiile care porniser˘a
s˘a-L înso¸teasc˘a pe Isus fuseser˘a în aceea¸si primejdie ca aceea a
ucenicilor. Teroarea ¸si disperarea st˘apâniser˘a ¸si peste oamenii din ele,
dar porunca lui Isus a adus lini¸stea asupra acelei scene îngrozitoare.
Furia furtunii adunase cor˘abiile la un loc ¸si to¸ti cei care erau pe
ele v˘azuser˘a minunea. În calmul care a urmat, temerea a fost uitat˘a.
Oamenii ¸sopteau între ei: „Ce fel de om este acesta de-L ascult˘a
pân˘a ¸si vânturile ¸si marea?“
[336]
Când a fost trezit pentru a întâmpina furtuna, Isus era perfect
lini¸stit. Nu era nici urm˘a de team˘a în cuvânt sau privire, pentru c˘a
în inima Lui nu era team˘a. Dar El nu era lini¸stit pentru c˘a puterea
Sa era nem˘arginit˘a. Nu ca un „Domn al cerului ¸si al p˘amântului“
st˘atea El a¸sa lini¸stit. El renun¸tase la puterea aceea, pentru c˘a zice:
„De la Mine Însumi nu pot face nimic“ (Ioan 5, 30). El Se încredea
în puterea Tat˘alui. Isus Se sprijinea pe credin¸t˘a — credin¸t˘a în iubirea
¸si purtarea de grij˘a a lui Dumnezeu — ¸si puterea acelui cuvânt care
a lini¸stit furtuna era puterea lui Dumnezeu.
Dup˘a cum Isus Se sprijinea prin credin¸t˘a pe purtarea de grij˘a a
Tat˘alui, tot astfel ¸si noi trebuie s˘a ne încredem în purtarea de grij˘a a
Mântuitorului nostru. Dac˘a s-ar fi încrezut în El, ucenicii ar fi r˘amas
lini¸sti¸ti. Teama lor în timpul primejdiei le-a descoperit necredin¸ta.
În str˘adania lor de a se salva singuri, ei au uitat de Isus; ¸si numai
atunci când, ajun¸si la disperare, nu s-au mai încrezut în ei în¸si¸si, ci
s-au îndreptat c˘atre El, Isus a putut s˘a le dea ajutor.
De câte ori nu avem ¸si noi aceea¸si experien¸t˘a ca ucenicii! Când
se adun˘a furtuna ispitelor, când fulgerele s˘albatice str˘alucesc ¸si când
valurile se pr˘av˘alesc peste noi, ne lupt˘am singuri cu furtuna, uitând c˘a
este Unul care ne poate ajuta. Ne încredem în propria putere, pân˘a
când pierdem orice n˘adejde ¸si suntem aproape de pieire. Atunci
ne aducem aminte de Isus ¸si, dac˘a-L strig˘am s˘a ne mântuiasc˘a,
chemarea noastr˘a nu va fi în zadar. De¸si, plin de întristare, El mustr˘a