26
Hristos Lumina Lumii
eveniment al veacurilor era gata s˘a aib˘a loc. Ei î¸si repetau rug˘aciunile
f˘ar˘a în¸teles ¸si îndeplineau ritualurile închin˘arii pentru a fi v˘azu¸ti de
oameni, dar, în goana lor dup˘a bog˘a¸tii ¸si onoruri lume¸sti, nu erau
preg˘ati¸ti pentru ar˘atarea lui Mesia. Aceea¸si indiferen¸t˘a st˘apânea tot
p˘amântul lui Israel. Inimile egoiste ¸si lume¸sti nu erau mi¸scate de
bucuria care f˘acea s˘a tresalte tot cerul. Doar câ¸tiva doreau cu ardoare
s˘a-L vad˘a pe Cel Nev˘azut. Acestora le-a fost trimis˘a solia cereasc˘a.
Îngerii i-au înso¸tit pe Iosif ¸si pe Maria în timp ce c˘al˘atoreau
de la c˘aminul lor din Nazaret pân˘a la cetatea lui David. Decretul
Romei imperiale pentru înscrierea oamenilor din vastul ei cuprins se
extindea pân˘a la locuitorii de printre dealurile Galileii. Dup˘a cum,
pe vremuri, Cir fusese chemat la tronul imperiului universal, ca s˘a
poat˘a pune în libertate pe captivii Domnului, tot astfel Cezar August
a fost f˘acut mijlocul pentru îndeplinirea planului lui Dumnezeu de a
o aduce pe mama lui Isus la Betleem. Ea era din neamul lui David, ¸si
Fiul lui David trebuia s˘a Se nasc˘a în cetatea lui David. Din Betleem,
zicea profetul, „va ie¸si Cel ce va st˘apâni peste Israel, ¸si a c˘arui obâr¸sie
se suie pân˘a în vremuri str˘avechi, pân˘a în zilele ve¸sniciei“ (Mica
5, 2). Dar, în cetatea neamului lor împ˘ar˘atesc, Iosif ¸si Maria nu au
fost recunoscu¸ti sau onora¸ti. Obosi¸ti ¸si f˘ar˘a ad˘apost, ei au str˘ab˘atut
tot drumul îngust, de la poarta cet˘a¸tii pân˘a la extremitatea de r˘as˘arit
a ora¸sului, c˘autând în zadar loc de odihn˘a pentru noapte. Pentru
ei nu s-a g˘asit nici o camer˘a la hanul aglomerat. Într-un ad˘apost
rudimentar pentru animale, ei au g˘asit în cele din urm˘a refugiu ¸si
aici S-a n˘ascut Mântuitorul lumii.
[45]
[46]
[47]
Oamenii nu ¸stiau lucrul acesta, dar vestea a umplut cerul de
bucurie. Cu un interes tot mai profund ¸si mai c˘alduros, fiin¸tele
sfinte din lumea luminii erau atrase spre p˘amânt. Lumea întreag˘a
era mai str˘alucitoare datorit˘a prezen¸tei Sale. Deasupra dealurilor
Betleemului s-a adunat o mul¸time imens˘a de îngeri. Ei a¸steptau
semnalul de a aduce lumii vestea cea bun˘a. Dac˘a ar fi fost credincio¸si
în r˘aspunderea încredin¸tat˘a lor, conduc˘atorii lui Israel ar fi putut s˘a
aib˘a parte de bucuria de a vesti na¸sterea lui Isus. Dar acum ei au fost
l˘asa¸ti la o parte.
Dumnezeu declar˘a: „Voi turna ape peste p˘amântul însetat ¸si
râuri pe p˘amântul uscat“ (Is. 44, 3). „Celui f˘ar˘a prihan˘a îi r˘asare o
lumin˘a în întuneric“ (Ps. 112, 4). Acelora care caut˘a lumina ¸si care