Basic HTML Version
374
Hristos Lumina Lumii
ale copila¸sului sunt însu¸siri pe care cerul le apreciaz˘a. Acestea sunt
caracteristicile adev˘aratei m˘ariri.
Isus le-a explicat din nou ucenicilor c˘a împ˘ar˘a¸tia Sa nu este ca-
racterizat˘a prin fast ¸si str˘alucire p˘amânteasc˘a. La picioarele lui Isus,
toate deosebirile sunt uitate. Bogatul ¸si s˘aracul, înv˘a¸tatul ¸si neînv˘a¸ta-
tul se întâlnesc, ne¸tinând cont de cast˘a sau întâietate lumeasc˘a. To¸ti
se întâlnesc ca fiin¸te r˘ascump˘arate prin sânge, la fel de dependente
de Acela care i-a r˘ascump˘arat pentru Dumnezeu.
Sufletul sincer ¸si umilit e pre¸tios înaintea lui Dumnezeu. El nu
pune semnul S˘au asupra oamenilor nici dup˘a rang, nici dup˘a bog˘a¸tie,
nici dup˘a inteligen¸t˘a, ci dup˘a felul în care ei sunt una cu Hristos.
Domnul slavei este mul¸tumit cu cei umili¸ti ¸si blânzi cu inima. „Tu
îmi dai“, zicea David, „scutul mântuirii Tale... ¸si îndurarea Ta“ — ca
o tr˘as˘atur˘a a caracterului omenesc — „m˘a face mare“ (Ps. 18, 35).
„Oricine prime¸ste pe acest copila¸s în Numele Meu“, a zis Isus,
„M˘a prime¸ste pe Mine, ¸si oricine M˘a prime¸ste pe Mine, prime¸ste
pe Cel ce M-a trimis pe Mine.“ „A¸sa vorbe¸ste Domnul: «Cerul este
scaunul Meu de domnie ¸si p˘amântul a¸sternutul picioarelor Mele...
Iat˘a spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce sufer˘a ¸si are
duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu»“ (Is. 66, 1.2).
Cuvintele Mântuitorului au trezit în ucenici un sim¸t˘amânt de
neîncredere în ei în¸si¸si. De¸si r˘aspunsul dat nu viza în mod direct
pe cineva anume, Ioan a început s˘a se întrebe dac˘a într-o anumit˘a
împrejurare purtarea lui fusese corect˘a. Cu spirit ca de copil, el a
adus aceast˘a problem˘a înaintea lui Isus: „Înv˘a¸t˘atorule“, a zis el, „noi
am v˘azut pe un om sco¸tând draci în Numele T˘au; ¸si l-am oprit,
pentru c˘a nu mergea dup˘a noi“.
Iacov ¸si Ioan erau de p˘arere c˘a îl opriser˘a pe omul acela pentru
a-I da onoare Domnului lor; dar acum au început s˘a vad˘a c˘a de fapt
fuse-ser˘a gelo¸si pentru persoana lor. Ei ¸si-au recunoscut gre¸seala
¸si au primit mustrarea lui Isus. „Nu-l opri¸ti, fiindc˘a nu este nimeni
care s˘a fac˘a minuni în Numele Meu ¸si s˘a M˘a poat˘a gr˘ai de r˘au
îndat˘a dup˘a aceea.“ Nici unul dintre cei care, într-un fel oarecare,
[438]
s-au ar˘atat prieteno¸si fa¸t˘a de Isus nu trebuia s˘a fie respins. Mul¸ti
fuseser˘a adânc mi¸sca¸ti de caracterul ¸si lucrarea lui Hristos ¸si inimile
lor se deschideau în credin¸t˘a fa¸t˘a de El; ¸si ucenicii, care nu puteau
cunoa¸ste motivele, trebuiau s˘a fie cu b˘agare de seam˘a, pentru a nu
descuraja asemenea suflete. Când Isus urma s˘a nu mai fie personal