Basic HTML Version
608
Hristos Lumina Lumii
Acum, el era cuprins de o furie satanic˘a. Oare acest Om, un arestat
ce st˘atea înaintea sa, s˘a-i atace cea mai iubit˘a teorie? Rupându-¸si
ve¸smântul, pentru ca poporul s˘a vad˘a pretinsa lui groaz˘a, el a cerut
ca, f˘ar˘a s˘a se mai continue cercet˘arile, Arestatul s˘a fie condamnat
pentru blasfemie. „Ce nevoie mai avem de martori?“ a spus el. „Iat˘a
c˘a acum a¸ti auzit hula Lui“ (Mat. 26, 65). ¸Si to¸ti L-au condamnat.
Con¸stiin¸ta vinov˘a¸tiei ¸si pasiunea l-au f˘acut pe Caiafa s˘a fac˘a
ceea ce a f˘acut. El era furios pe sine pentru c˘a a crezut cuvintele
Domnului Hristos ¸si, în loc s˘a-¸si sfâ¸sie inima ca urmare a unui
profund sim¸t˘amânt al adev˘arului ¸si s˘a m˘arturiseasc˘a faptul c˘a Isus
era Mesia, el ¸si-a sfâ¸siat hainele preo¸te¸sti, ca semn al unei rezisten¸te
categorice. Acest act al s˘au avea profunde semnifica¸tii. Îns˘a pu¸tin
¸si-a dat seama Caiafa de însemn˘atatea lui. În acest act, f˘acut spre
a-i influen¸ta pe judec˘atori ¸si pentru a ob¸tine astfel condamnarea
Domnului Hristos, marele preot s-a condamnat pe sine. Prin legea
dat˘a de Dumnezeu, s-a descalificat pentru slujba preo¸tiei. F˘acând
astfel, el pronun¸tase asupr˘a-¸si sentin¸ta de condamnare la moarte.
Un mare preot nu trebuia s˘a-¸si rup˘a hainele. Prin legea levitic˘a,
acest lucru era interzis sub pedeapsa condamn˘arii la moarte. În nici
o împrejurare, în nici o ocazie, preotul nu trebuia s˘a-¸si rup˘a hainele.
Printre iudei era obiceiul s˘a se rup˘a ve¸smintele la moartea unor
prieteni, dar preo¸tii nu trebuiau s˘a respecte acest obicei. Domnul
[709]
Hristos d˘aduse porunc˘a expres˘a lui Moise cu privire la acest lucru
(Leviticul 10, 6).
Tot ceea ce purta preotul trebuia s˘a fie întreg ¸si f˘ar˘a cusur. Prin
acele frumoase ve¸sminte era reprezentat caracterul marelui antitip,
Isus Hristos. Nimic altceva, decât des˘avâr¸sirea în îmbr˘ac˘aminte ¸si
purtare, în cuvânt ¸si spirit, nu putea s˘a fie primit de c˘atre Dumnezeu.
El este sfânt, ¸si slava ¸si des˘avâr¸sirea Sa trebuie s˘a fie reprezentate în
serviciile de pe p˘amânt. Numai des˘avâr¸sirea putea s˘a reprezinte în
mod cuvenit sfin¸tenia serviciilor cere¸sti. Omul m˘arginit poate s˘a-¸si
sfâ¸sie propria inim˘a, dând astfel pe fa¸t˘a un duh zdrobit ¸si smerit.
Dumnezeu va recunoa¸ste acest lucru. Dar ve¸smintele preo¸te¸sti nu
trebuiau s˘a fie nicidecum sfâ¸siate, c˘aci aceasta ar fi stricat reprezen-
tarea lucrurilor cere¸sti. Marele preot care ar fi îndr˘aznit s˘a vin˘a la
slujba cea sfânt˘a ¸si s˘a ia parte la serviciul din sanctuar cu ve¸smintele
sfâ¸siate ar fi fost considerat ca unul care era desp˘ar¸tit de Dumnezeu.
Rupându-¸si ve¸smintele, el a încetat s˘a mai fie un personaj reprezen-