Page 175 - Patriarhi

Basic HTML Version

Fuga ¸si exilul lui Iacov
171
c˘as˘atorie caracterul pretendentului, dup˘a vechiul obicei, s-ar fi evitat
mult˘a nefericire.
¸Sapte ani a slujit cu credincio¸sie Iacov pentru Rahela ¸si anii pe
care i-a slujit „i s-au p˘arut ca vreo câteva zile, pentru c˘a o iubea“ (
Ge-
neza 29, 20
). Dar zgârcitul ¸si apuc˘atorul Laban, dorind s˘a p˘astreze un
ajutor a¸sa de valoros, a s˘avâr¸sit o crud˘a în¸sel˘aciune, schimbând-o pe
Rahela cu Lea. Faptul c˘a Lea îns˘a¸si s-a învoit la aceast˘a în¸sel˘aciune
l-a f˘acut pe Iacov s˘a simt˘a c˘a nu o poate iubi. La mustrarea sa plin˘a
de indignare adresat˘a lui Laban, acesta i-a oferit-o pe Rahela pentru
al¸ti ¸sapte ani de slujire. Dar tat˘al insist˘a ca Lea s˘a nu fie alungat˘a,
c˘aci acest lucru ar aduce ocar˘a asupra familiei. Astfel, Iacov a fost
pus în cea mai dureroas˘a ¸si cea mai grea situa¸tie; în cele din urm˘a,
el s-a hot˘arât s˘a o p˘astreze pe Lea ¸si s˘a se c˘as˘atoreasc˘a ¸si cu Rahela.
Rahela a fost întotdeauna cea mai iubit˘a; dar preferin¸ta sa pentru
ea a dat na¸stere la invidie ¸si gelozie, ¸si via¸ta sa a fost am˘arât˘a de
[190]
rivalitatea dintre cele dou˘a surori, so¸tii ale sale.
Timp de dou˘azeci de ani, Iacov a r˘amas în Mesopotamia, lucrând
în slujba lui Laban, care, ne¸tinând seama de leg˘aturile de rudenie,
c˘auta s˘a strâng˘a pentru sine toate binefacerile de pe urma acestor
leg˘aturi. Pentru cele dou˘a fiice ale sale, el a pretins paisprezece ani
de munc˘a grea; iar în restul timpului care a mai r˘amas, simbria lui
Iacov a fost schimbat˘a de zece ori. Cu toate acestea, slujba lui Iacov
a fost îndeplinit˘a cu h˘arnicie ¸si credincio¸sie. Cuvintele sale adresate
lui Laban la ultima lor întâlnire descriu în mod viu grija neobosit˘a
pe care o acordase intereselor preten¸tiosului s˘au st˘apân: „Am stat
la tine dou˘azeci de ani; oile ¸si caprele nu ¸ti s-au stârpit ¸si n-am
mâncat berbeci din turma ta. Nu ¸ti-am adus acas˘a vite sfâ¸siate de
fiare; eu însumi te-am desp˘agubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi
se fura ziua, sau ce mi se fura noaptea. Ziua m˘a topeam de c˘aldur˘a,
iar noaptea m˘a pr˘ap˘adeam de frig ¸si-mi fugea somnul de pe ochi“
(
Geneza 31, 38-40
).
Era nevoie ca p˘astorul s˘a vegheze asupra turmelor sale zi ¸si
noapte. Ele erau în primejdie din partea tâlharilor, cum ¸si din partea
fiarelor s˘albatice, care erau foarte numeroase ¸si îndr˘azne¸te, pricinu-
ind adesea mare pr˘ap˘ad în turmele care nu erau bine p˘azite. Iacov
avea multe ajutoare în îngrijirea întinselor turme pe care le avea
Laban, dar el era r˘aspunz˘ator pentru toate. În unele p˘ar¸ti ale anului,
era necesar ca el personal s˘a fie permanent cu turmele, s˘a le fereasc˘a