Basic HTML Version
178
Patriarhi ¸si profe¸ti
s-a plecat în disperarea sa pân˘a la p˘amânt. Era miezul nop¸tii. Tot
ceea ce f˘acuse ca via¸ta sa s˘a fie scump˘a pentru el era acum departe,
[197]
expus primejdiei ¸si mor¸tii. Dar cel mai amar dintre toate era gândul
c˘a p˘acatul s˘au a fost acela care a adus aceast˘a primejdie asupra
celor nevinova¸ti. Cu strig˘at de disperare ¸si lacrimi, el ¸si-a în˘al¸tat
rug˘aciunea înaintea lui Dumnezeu. Deodat˘a, o mân˘a puternic˘a s-a
l˘asat asupra sa. El a crezut c˘a un vr˘ajma¸s c˘auta s˘a-i ia via¸ta ¸si a
f˘acut eforturi c˘a s˘a scape din strânsoarea celui care l-a atacat. În
întunericul nop¸tii cei doi se luptau pentru biruin¸t˘a. Nu s-a rostit nici
un cuvânt, dar Iacov ¸si-a pus toat˘a puterea ¸si n-a sl˘abit eforturile
sale nici chiar pentru un singur moment. În timp ce se lupta astfel pe
via¸t˘a ¸si pe moarte, sentimentul vinov˘a¸tiei ap˘asa asupra sufletului s˘au;
p˘acatele sale s-au ridicat în fa¸ta sa, desp˘ar¸tindu-l de Dumnezeu. Dar
în teribila sa disperare ¸si-a amintit de f˘ag˘aduin¸tele lui Dumnezeu
¸si inima sa întreag˘a s-a îndreptat c˘atre El, cerând mila Sa. Lupta a
continuat pân˘a aproape de ziu˘a, când str˘ainul ¸si-a pus degetul pe
coapsa lui Iacov ¸si imediat acesta a început s˘a ¸schiop˘ateze. Patriarhul
¸si-a dat seama cine era Cel cu care se luptase. El a v˘azut c˘a fusese în
lupt˘a cu un sol ceresc ¸si, din cauza aceasta, cu tot efortul s˘au aproape
supraomenesc, nu putuse câ¸stiga biruin¸ta. Era Hristos, „Îngerul le-
g˘amântului“, care Se descoperise pe Sine lui Iacov. Patriarhul era
acum neputincios, având dureri puternice, dar cu toate acestea nu
sl˘abea din strânsoare pe cel prins. Poc˘ait cu totul ¸si zdrobit, el se
ag˘a¸t˘a de înger: „a plâns ¸si s-a rugat de el“ (
Osea 12, 4
), cerând s˘a fie
binecuvântat. El trebuia s˘a aib˘a asigurarea c˘a p˘acatul s˘au a fost iertat.
Durerea fizic˘a nu era suficient˘a ca s˘a abat˘a mintea sa de la acest ¸tel.
Hot˘arârea sa devenea tot mai puternic˘a, credin¸ta tot mai vie ¸si mai
st˘aruitoare, pân˘a la cap˘at. Îngerul a încercat s˘a Se elibereze; El a zis:
„Las˘a-M˘a s˘a plec, c˘aci se revars˘a zorile“. Dar Iacov a r˘aspuns: „Nu
Te voi l˘asa s˘a pleci pân˘a nu m˘a vei binecuvânta“ (
Geneza 32, 26
).
Dac˘a atitudinea aceasta ar fi fost o încredere îngâmfat˘a ¸si obraznic˘a,
Iacov ar fi fost nimicit pe loc; dar din partea lui se d˘adu pe fa¸t˘a
încrederea unuia care î¸si m˘arturisise nevrednicia ¸si care totu¸si se
sprijinea pe credincio¸sia unui Dumnezeu care θsi p˘astra leg˘amântul.
Iacov „s-a luptat cu îngerul, ¸si a fost biruitor“ (
Osea 12, 4
). Cu
umilin¸t˘a, poc˘ain¸t˘a ¸si predare de sine, acest om p˘ac˘atos ¸si supus gre-
¸selii a biruit în lupta cu Maiestatea cerului. El ¸si-a înt˘arit încrederea