Basic HTML Version
192
Patriarhi ¸si profe¸ti
To¸ti au fost de acord cu aceast˘a propunere ¸si Iosif a fost repede scos
afar˘a din groap˘a.
Când i-a v˘azut pe negustori, adev˘arul cel groaznic l-a str˘afulgerat.
A deveni sclav era o soart˘a cu mult mai de temut decât moartea.
În agonia groazei, el a apelat la unul ¸si la altul din fra¸tii s˘ai, dar în
zadar. Unii au fost mi¸sca¸ti de mil˘a, dar, temându-se s˘a nu se fac˘a de
râs, au t˘acut; to¸ti aveau sim¸t˘amântul c˘a au mers prea departe ca s˘a
mai dea înapoi. Dac˘a Iosif ar fi fost cru¸tat, f˘ar˘a îndoial˘a c˘a el i-ar fi
spus tat˘alui lor, care nu avea s˘a treac˘a cu vederea cruzimea lor fa¸t˘a
[212]
de fiul s˘au favorit. F˘acându-¸si inimile cremene fa¸t˘a de rug˘amin¸tile
lui, ei l-au vândut în mâinile negustorilor p˘agâni. Caravana s-a pus
în mi¸scare ¸si în curând s-a pierdut din vedere.
Ruben s-a întors la groap˘a, dar Iosif nu mai era acolo. Alarmat
de faptul acesta ¸si f˘acându-¸si repro¸suri, el ¸si-a smuls hainele ¸si i-a
c˘autat pe fra¸tii s˘ai, spunând: „B˘aiatul nu mai este! Ce m˘a voi face
eu?“ (
Ver 30
). Luând cuno¸stin¸t˘a de soarta lui Iosif, cum ¸si de faptul
c˘a era acum imposibil s˘a-l mai recapete, Ruben a fost convins s˘a
se uneasc˘a cu ceilal¸ti în încercarea de a acoperi vina lor. Junghiind
un ¸tap, ei au înmuiat haina lui Iosif în sângele lui ¸si au dus-o tat˘alui
lor, spunându-i c˘a au g˘asit-o pe câmp ¸si c˘a se temeau c˘a este a
fratelui lor. „Vezi“, au spus ei, „dac˘a este haina fiului t˘au sau nu“.
Ei priviser˘a înainte la scena aceasta cu groaz˘a, dar nu erau preg˘ati¸ti
pentru durerea sfâ¸sietoare de inim˘a, pentru jalea de nedescris, pe
care erau obliga¸ti s˘a o vad˘a acum. „Este haina fiului meu“, a spus
Iacov; „o fiar˘a s˘albatic˘a l-a mâncat. Da, Iosif a fost f˘acut buc˘a¸ti“
(
Ver 33
). Zadarnic încercau fiii ¸si fiicele sale s˘a-l mângâie. El „¸si-a
rupt hainele, ¸si-a pus un sac pe coapse, ¸si a jelit mult˘a vreme pe
fiul s˘au“ (
Ver 34
). Timpul p˘area c˘a nu aduce nici o alinare durerii
sale. „Plângând m˘a voi coborî la fiul meu în locuin¸ta mor¸tilor“, era
plânsul s˘au disperat. Tinerii, îngrozi¸ti de ceea ce au f˘acut ¸si totu¸si
temându-se de repro¸surile tat˘alui lor, au ascuns în inim˘a con¸stien¸ta
vinov˘a¸tiei lor, care acum le p˘area chiar ¸si lor, ca fiind foarte mare.
[213]