Basic HTML Version
326
Patriarhi ¸si profe¸ti
f˘ag˘aduit, preînchipuit prin jertfa de isp˘a¸sire. Orele rânduite pentru
jertfele de diminea¸ta ¸si seara erau socotite ca sfinte ¸si au ajuns s˘a fie
[354]
privite de toat˘a na¸tiunea iudaic˘a asemenea unui timp hot˘arât pentru
închinare. Iar când, mai târziu, iudeii au fost împr˘a¸stia¸ti ca ni¸ste
captivi în ¸t˘ari îndep˘artate, la orele rânduite ei înc˘a î¸si întorceau fe¸tele
spre Ierusalim ¸si î¸si în˘al¸tau rug˘aciunile c˘atre Dumnezeul lui Israel.
În practica aceasta, cre¸stinii au un exemplu pentru rug˘aciunea de
diminea¸ta ¸si seara. În timp ce condamn˘a un simplu ¸sir de ceremonii,
lipsite de spiritul închin˘arii, Dumnezeu prive¸ste cu mult˘a pl˘acere
asupra acelora care-L iubesc ¸si care se pleac˘a diminea¸ta ¸si seara în
rug˘aciune pentru a c˘auta iertare pentru p˘acatele f˘aptuite ¸si pentru a-I
prezenta cererile lor pentru binecuvânt˘arile trebuincioase.
Pâinea pentru punerea înainte era ¸tinut˘a în permanen¸t˘a înain-
tea Domnului, ca o jertf˘a perpetu˘a. Astfel, ea era o parte a jertfei
zilnice. Era numit˘a pâinea punerii înainte sau „pâinea prezen¸tei“,
pentru c˘a era continuu înaintea fe¸tei Domnului. Era o recunoa¸stere
a dependen¸tei omului de Dumnezeu atât pentru hrana temporar˘a,
cât ¸si pentru cea spiritual˘a, care erau primite numai prin mijlocirea
Domnului Hristos. Dumnezeu îl hr˘anise pe Israel în pustie cu pâine
din cer, iar ei erau înc˘a dependen¸ti de bel¸sugul dat de El atât pentru
hrana corporal˘a, cât ¸si pentru binecuvânt˘arile spirituale. Atât mana,
cât ¸si pâinea punerii înainte ar˘atau spre Hristos, Pâinea cea vie, care
st˘a pururea în prezen¸ta lui Dumnezeu pentru noi. El Însu¸si spunea:
„Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer“ (
Ioan 6, 48-51
). Peste
pâinile punerii înainte se punea t˘amâie. În fiecare Sabat, când pâinile
erau înlocuite, t˘amâia era ars˘a pe altar, ca aducere aminte înaintea
lui Dumnezeu.
Cea mai important˘a parte a slujbei zilnice era serviciul adus la
îndeplinire pentru diferite persoane, în mod individual. P˘ac˘atosul
ce se poc˘aia î¸si aducea darul la u¸sa tabernacolului ¸si, a¸sezându-
¸si mâna asupra victimei, î¸si m˘arturisea p˘acatele, transferând astfel
în mod figurat p˘acatele sale asupra victimei nevinovate. Animalul
avea s˘a fie junghiat chiar de mâna p˘ac˘atosului, iar sângele era dus
de preot în locul sfânt ¸si stropit înaintea perdelei în spatele c˘areia
se afla chivotul, con¸tinând Legea pe care p˘ac˘atosul o c˘alcase. Prin
aceast˘a ceremonie p˘acatul era, prin sânge, transferat în mod figurat
asupra sanctuarului. În unele cazuri, sângele nu era dus în locul
sfânt; dar carnea trebuia s˘a fie atunci mâncat˘a de c˘atre preo¸ti, a¸sa