Page 346 - Patriarhi

Basic HTML Version

342
Patriarhi ¸si profe¸ti
oare Dumnezeu s˘a-l înal¸te atât de mult pe Iosif în mijlocul egip-
tenilor? El ar fi putut s˘a foloseasc˘a o alt˘a cale pentru aducerea la
îndeplinire a planurilor Sale fa¸t˘a de fiii lui Iacov; dar a dorit s˘a fac˘a
din Iosif o lumin˘a ¸si l-a a¸sezat în palatul împ˘aratului, pentru ca lu-
[369]
mina cerului s˘a poat˘a ajunge la cei de departe ¸si la cei de aproape.
Prin în¸telepciunea ¸si dreptatea sa, prin cur˘a¸tia ¸si bun˘avoin¸ta vie¸tii
sale zilnice, prin devotamentul lui fa¸t˘a de interesele poporului —
¸si poporul acela era poporul unei na¸tiuni idolatre — Iosif a fost un
reprezentant al lui Hristos. În binef˘ac˘atorul, c˘atre care tot Egiptul
se întorcea cu recuno¸stin¸t˘a ¸si laude, acel popor p˘agân trebuia s˘a
vad˘a iubirea Creatorului ¸si R˘ascump˘ar˘atorului lui. ¸Si în Moise, de
asemenea, Dumnezeu a a¸sezat o lumin˘a lâng˘a tronul celei mai mari
împ˘ar˘a¸tii a p˘amântului, pentru ca to¸ti aceia care ar fi voit s˘a-L poat˘a
afla pe viul ¸si adev˘aratul Dumnezeu. ¸Si toat˘a aceast˘a lumin˘a le-a
fost dat˘a egiptenilor mai înainte ca mâna lui Dumnezeu s˘a se întind˘a
asupra lor cu judec˘a¸tile Sale.
Cu prilejul eliber˘arii poporului Israel din Egipt, cunoa¸sterea
puterii lui Dumnezeu s-a r˘aspândit în lung ¸si-n lat. R˘azboinicii cet˘a¸tii
Ierihon tremurau: „De când am auzit lucrul acesta“, spunea Rahav,
„ni s-a t˘aiat inima ¸si to¸ti ne-am pierdut n˘adejdea înaintea voastr˘a;
c˘aci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri ¸si jos pe
p˘amânt“ (
Iosua 2, 11
). La sute de ani dup˘a exod, preo¸tii filistenilor
îi aminteau poporului lor despre pl˘agile c˘azute asupra Egiptului,
avertizându-l ca nu cumva s˘a se împotriveasc˘a Dumnezeului lui
Israel.
Dumnezeu l-a chemat pe Israel, l-a binecuvântat ¸si l-a în˘al¸tat, nu
pentru ca prin ascultarea de Lege numai ei s˘a primeasc˘a favoarea
Lui ¸si s˘a devin˘a primitori exclusivi ai binecuvânt˘arilor Sale, ci ca
s˘a Se descopere prin ei tuturor locuitorilor p˘amântului. În vederea
îndeplinirii acestui scop, El le-a poruncit s˘a se p˘astreze deosebi¸ti de
na¸tiunile idolatre din jurul lor.
Idolatria ¸si toate p˘acatele ce veneau pe urmele ei erau o urâciune
înaintea lui Dumnezeu ¸si El a poruncit poporului S˘au s˘a nu se
amestece cu celelalte popoare — „s˘a nu te iei dup˘a popoarele acestea
în purtarea lor“ (
Exodul 23, 24
) ¸si s˘a-L uite pe Dumnezeu. El le-a
interzis c˘as˘atoria cu idolatrii, ca nu cumva inimile lor s˘a se dep˘arteze
de El. Era tot atât de trebuincios atunci, cum este ¸si ast˘azi, ca poporul
lui Dumnezeu s˘a fie curat, „neîntinat de lume“. El trebuia s˘a se