Basic HTML Version
Balaam
419
Când Balaam a privit tab˘ara lui Israel, a v˘azut cu uimire dovada
prosperit˘a¸tii lor. Ei fuseser˘a zugr˘avi¸ti înaintea lui ca o mul¸time
s˘albatic˘a ¸si dezorganizat˘a, umplând ¸tara ca ni¸ste cete nomade ce
erau o pacoste ¸si o groaz˘a pentru popoarele din jur. Adev˘arul era
cu totul altul. El a v˘azut marea întindere ¸si rânduiala deplin˘a a
taberei lor, în care totul dovedea ordine ¸si disciplin˘a temeinic˘a. I s-a
ar˘atat mila cu care Dumnezeu lua seama la izraeli¸ti ¸si caracterul lor
deosebit, ca popor ales. Ei nu trebuia s˘a fie pe aceea¸si treapt˘a cu
celelalte popoare, ci mai presus de toate. „Un popor care locuie¸ste
deoparte ¸si nu face parte dintre neamuri.“ La data când se rosteau
aceste cuvinte, izraeli¸tii nu aveau a¸sez˘ari trainice ¸si felul lor deosebit
de a fi, obiceiurile ¸si purtarea lor nu îi erau cunoscute lui Balaam.
Dar cât de surprinz˘ator s-a împlinit aceast˘a profe¸tie în istoria de
mai târziu a lui Israel! În tot timpul robiei lor, în toate veacurile de
când sunt împr˘a¸stia¸ti printre popoare, ei au r˘amas un popor deosebit.
A¸sa este poporul lui Dumnezeu, adev˘aratul Israel, cu toate c˘a este
împr˘a¸stiat printre toate neamurile ¸si pe p˘amânt ei nu sunt decât
peregrini, a c˘aror cet˘a¸tenie este în ceruri.
Lui Balaam i s-a ar˘atat nu numai istoria poporului evreu ca
na¸tiune, ci el a privit ¸si cre¸sterea ¸si vie¸tuirea adev˘aratului Israel al lui
Dumnezeu pân˘a la sfâr¸situl timpului. El a v˘azut cum mila deosebit˘a
a Celui Prea Înalt este cu aceia care Îl iubesc ¸si se tem de El. I-a
v˘azut cum sunt sprijini¸ti de harul S˘au când trec prin valea umbrelor
mor¸tii. El i-a v˘azut cum se ridic˘a din morminte încorona¸ti cu slav˘a,
cinste ¸si m˘arire. A v˘azut cum cei r˘ascump˘ara¸ti se bucur˘a de m˘arirea
nepieritoare a p˘amântului nou. Privind la toate acestea el strig˘a:
„Cine poate s˘a numere pulberea lui Iacov ¸si s˘a spun˘a num˘arul unui
sfert din Israel?“ Iar când a v˘azut cum str˘alucea pe fruntea fiec˘aruia
coroana m˘aririi ¸si fiecare fa¸t˘a era luminat˘a de bucurie, când l˘as˘a
privirea s˘a urm˘areasc˘a via¸ta f˘ar˘a de sfâr¸sit ¸si fericirea lor f˘ar˘a de
margini, rosti, mi¸scat din adâncul sufletului, dorin¸ta inimii lui: „O,
de a¸s muri de moartea celor neprih˘ani¸ti, ¸si sfâr¸situl meu s˘a fie ca al
lor.“
Dac˘a Balaam ar fi fost dispus s˘a primeasc˘a lumina pe care i-
a dat-o Dumnezeu, ar fi început s˘a tr˘aiasc˘a cele spuse ¸si s-ar fi
[448]
desp˘ar¸tit îndat˘a de Moab. N-ar fi dus mai departe jocul acela plin
de încumetare cu harul lui Dumnezeu, ci s-ar fi întors la El f˘ar˘a
întârziere, cu adânc˘a poc˘ain¸t˘a. Dar Balaam iubea plata nedrept˘a¸tii ¸si