Page 611 - Patriarhi

Basic HTML Version

David ¸si Goliat
607
v˘azuse r˘aspunderile demnit˘a¸tii imperiale, descoperise câteva dintre
ispitele care cuprinseser˘a inima lui Saul ¸si p˘atrunsese în câteva dintre
tainele caracterului ¸si purt˘arii primului împ˘arat al lui Israel. El a
v˘azut c˘a m˘arirea demnit˘a¸tii imperiale era întunecat˘a de un nor de
griji ¸si a recunoscut c˘a familia lui Saul, în via¸ta sa particular˘a, era
departe de a fi fericit˘a. Toate acestea f˘aceau ca, în mintea celui care
fusese uns ca viitor împ˘arat peste Israel, s˘a se ridice gânduri tulburi.
Dar, când se pierdea în medita¸tie adânc˘a ¸si era chinuit de închipuiri
tulbur˘atoare, punea mâna pe harp˘a ¸si f˘acea ca melodiile ei pl˘acute
s˘a-i înal¸te gândurile la Autorul a tot ce este bun, iar norii întuneco¸si
care p˘areau s˘a acopere viitorul se împr˘a¸stiau.
Dumnezeu îl înv˘a¸tase pe David lec¸tii de credin¸t˘a. Dup˘a cum
fusese educat Moise pentru lucrarea sa, tot astfel l-a preg˘atit Domnul
¸si pe fiul lui Isai pentru a deveni conduc˘atorul poporului S˘au ales.
Prin lucrarea de priveghere asupra turmei, el a ajuns s˘a în¸teleag˘a
grija pe care Marele P˘astor o are pentru oile p˘a¸sunii Sale. Colinele
singuratice ¸si pr˘ap˘astiile s˘albatice pe unde pribegea David cu oile
sale erau ascunz˘atori ale animalelor de prad˘a. Nu rareori, din de-
si¸surile Iordanului venea leul sau ursul din ascunz˘atorile lui de pe
dealuri, furios de foame, gata ca s˘a atace turmele. Dup˘a obiceiurile
de atunci, David nu era înarmat decât cu pra¸stia ¸si cu toiagul de
p˘astor; cu toate acestea, de timpuriu a dat dovad˘a de putere ¸si curaj
în ap˘ararea bunurilor încredin¸tate lui. În descrierea de mai târziu a
acestor întâmpl˘ari, el zicea: „Când un leu sau un urs venea s˘a ia o
oaie din turm˘a, alergam dup˘a el, îl loveam ¸si-i smulgeam oaia din
gur˘a. Dac˘a se ridica împotriva mea, îl apucam de falc˘a, îl loveam
¸si-l omoram“ (
1 Samuel 17, 34
.35). Experien¸ta în lucrurile acestea a
pus la încercare inima lui David ¸si a dezvoltat în el curaj, putere ¸si
credin¸t˘a.
Chiar înainte de a fi chemat la curtea lui Saul, David se distinsese
prin fapte de bravur˘a. Slujba¸sul care îi atr˘asese aten¸tia împ˘aratului
asupra lui a spus despre el c˘a este „un om tare ¸si voinic, vorbe¸ste
bine, este frumos la chip“, apoi a ad˘augat: „Domnul este cu el“ (
1
Samuel 16, 18
).
Când izraeli¸tii au declarat r˘azboi filistenilor, trei dintre fiii lui
Isai s-au al˘aturat o¸stirii lui Saul; dar David r˘am˘asese acas˘a. Totu¸si,
[645]
dup˘a un timp, el s-a dus s˘a viziteze tab˘ara lui Saul. Trimis de tat˘al
s˘au, el trebuia s˘a le duc˘a fra¸tilor s˘ai mai mari o solie ¸si un dar ¸si s˘a