Basic HTML Version
R˘ascoala lui Absalom
693
Având aceast˘a raz˘a de lumin˘a în întuneric, împ˘aratul ¸si înso¸ti-
torii lui ¸si-au urmat calea, coborând pe panta de r˘as˘arit a Muntelui
M˘aslinilor, printr-un pustiu stâncos ¸si nelocuit, prin locuri grele ¸si pe
c˘ar˘ari pietroase ¸si pr˘ap˘astioase, c˘atre Iordan. „David ajunsese pân˘a
la Bahurim. ¸Si acolo a ie¸sit un om din familia ¸si din casa lui Saul,
numit ¸Simei, fiul lui Ghera. El înainta blestemând ¸si aruncând cu
pietre dup˘a David ¸si dup˘a to¸ti slujitorii împ˘aratului David, în timp ce
tot poporul ¸si to¸ti vitejii st˘ateau la dreapta ¸si la stânga împ˘aratului.
¸Simei vorbea astfel când blestema: «Du-te, du-te om al sângelui,
om r˘au! Domnul face s˘a cad˘a asupra ta pedeapsa pentru tot sângele
casei lui Saul, al c˘arui scaun de domnie l-ai luat, ¸si Domnul a dat
împ˘ar˘a¸tia în mâna fiului t˘au Absalom; ¸si iat˘a-te nenorocit, c˘aci e¸sti
un om al sângelui!»“
În zilele când lui David îi mergea bine, ¸Simei nu ar˘atase prin
cuvânt sau fapte c˘a nu ar fi un supus sincer. Dar, în clipele de neno-
rocire ale împ˘aratului, acest beniamit ¸si-a dat pe fa¸t˘a adev˘aratul s˘au
caracter. El îl onorase pe David cât fusese pe tron, dar acum, când era
n˘ap˘astuit, îl blestema. Josnic ¸si egoist, îi socotea ¸si pe al¸tii ca având
acela¸si caracter ca al lui ¸si, mânat de Satana, î¸si v˘arsa mânia peste
capul celui mustrat de Dumnezeu. Spiritul care îndeamn˘a pe cineva
s˘a se bucure de am˘ar˘aciunea altuia, s˘a râd˘a de el ¸si s˘a-l nec˘ajeasc˘a
în împrejur˘ari ca acelea, este spiritul lui Satana.
Învinuirile aduse de ¸Simei lui David erau cu totul neadev˘arate
— o vorbire de r˘au neîntemeiat˘a ¸si plin˘a de r˘autate. David nu fusese
vinovat de nici un r˘au fa¸t˘a de Saul sau de casa lui. Atunci când Saul
fusese în totul în mâinile lui ¸si ar fi putut s˘a-l ucid˘a, el n-a f˘acut
decât s˘a-i taie pulpana hainei ¸si î¸si f˘acea mustr˘ari chiar pentru faptul
c˘a ar˘atase lipsa aceasta de respect fa¸t˘a de unsul Domnului. Existau
dovezi izbitoare cu privire la respectul sfânt pe care David îl avea
fa¸t˘a de via¸ta omeneasc˘a, chiar atunci când era urm˘arit ca un animal
de prad˘a. Într-o zi, pe când era în pe¸stera Adulam, gândurile i s-au
îndreptat spre libertatea netulburat˘a a copil˘ariei lui ¸si fugarul a spus:
„Cine-mi va da s˘a beau ap˘a din fântâna de la poarta Betleemului?“
(
2 Samuel 23, 13-17
). Betleemul era pe vremea aceea în mâna filiste-
nilor; dar trei dintre vitejii lui David au trecut prin tab˘ara filistenilor
¸si i-au adus st˘apânului lor ap˘a de la Betleem. David n-a putut s˘a bea.
„Departe de mine“, a spus el, „s˘a beau sângele oamenilor acestora
[737]
care s-au dus cu primejdia vie¸tii lor“. ¸Si, cu respect, au turnat apa