Basic HTML Version
R˘ascoala lui Absalom
699
«Nu mai este sc˘apare pentru el la Dumnezeu!»
Dar, Tu, Doamne, Tu e¸sti scutul meu,
Tu e¸sti slava mea ¸si Tu îmi înal¸ti capul!
Eu strig cu glasul meu c˘atre Domnul,
¸Si El îmi r˘aspunde din muntele Lui cel sfânt.
M˘a culc, adorm,
¸Si m˘a de¸stept iar˘a¸si, c˘aci Domnul este sprijinul meu.
Nu m˘a tem de zecile de mii de popoare,
Care m˘a împresoar˘a din toate p˘ar¸tile....
La Domnul este sc˘aparea:
Binecuvântarea Ta s˘a fie
Peste poporul T˘au“
(Psalmii 3, 1-8).
David ¸si to¸ti ai lui-lupt˘atori de stat, b˘atrâni ¸si tineri, femei ¸si
copii-au trecut în puterea nop¸tii apele adânci ¸si repezi ale Iordanului.
„Când se lumina de ziu˘a, nu r˘am˘asese nici unul care s˘a nu fi trecut
Iordanul“. David ¸si o¸stile lui s-au retras la Mahanaim, care fusese
re¸sedin¸ta regal˘a a lui I¸s-Bo¸set. Aceasta era o cetate puternic˘a, înt˘arit˘a,
înconjurat˘a de un ¸tinut muntos potrivit pentru retragere în caz de
r˘azboi. ¸tinutul era bine aprovizionat, iar oamenii erau sus¸tin˘atori ai
cauzei lui David. Aici s-au adunat mul¸ti dintre cei ce erau de partea
lui, iar ¸sefii boga¸ti de familii au adus ca dar provizii îmbel¸sugate, pe
lâng˘a alte lucruri trebuincioase.
Sfatul lui Hu¸sai ¸si-a atins scopul, dându-i lui David prilejul de
a sc˘apa; dar prin¸tul gr˘abit ¸si n˘avalnic nu mai putea fi re¸tinut ¸si a
plecat de grab˘a în urm˘arirea tat˘alui s˘au. „Absalom a trecut Iordanul
înso¸tit de to¸ti b˘arba¸tii lui Israel“. Absalom l-a pus în fruntea o¸stirii
pe Amasa, fiul sorei lui David, Abigal. Oastea lui era numeroas˘a,
dar nu disciplinat˘a, ¸si nu era preg˘atit˘a bine ca s˘a fac˘a fa¸t˘a întâlnirii
cu osta¸sii experimenta¸ti ai tat˘alui s˘au.
David ¸si-a împ˘ar¸tit trupele în trei, sub comanda lui Ioab, a lui
Abi¸sai ¸si a lui Gat. Avusese de gând s˘a conduc˘a el însu¸si o¸stirea
în lupt˘a; dar poporul s-a ridicat hot˘arât împotriva acestui plan, de
asemenea ofi¸terii ¸si sfetnicii. „S˘a nu ie¸si!“ i-au zis ei, „c˘aci dac˘a vom
lua-o noi la fug˘a, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastr˘a; ¸si
când vom c˘adea jum˘atate din noi, nu vor lua seama la noi; dar tu
[743]