Page 84 - Patriarhi

Basic HTML Version

80
Patriarhi ¸si profe¸ti
acela¸si spirit, rezistând invita¸tiilor milei ¸si, în curând, au fost printre
cei mai îndr˘azne¸ti ¸si cei mai obraznici batjocoritori; c˘aci nimeni nu
este atât de dârz ¸si nu se afund˘a mai adânc în p˘acat, ca aceia care au
avut odat˘a lumina, dar care au rezistat convingerilor date de Duhul
lui Dumnezeu.
Nu to¸ti oamenii din genera¸tia aceea au fost idolatri, în deplinul
în¸teles al cuvântului. Mul¸ti m˘arturiseau a fi închin˘atori ai lui Dum-
[96]
nezeu. Ei pretindeau c˘a idolii lor erau reprezent˘ari ale Divinit˘a¸tii ¸si
c˘a prin ei poporul putea ajunge la o mai clar˘a în¸telegere a Fiin¸tei
divine. Aceast˘a clas˘a de oameni era în fruntea celor care respingeau
propov˘aduirea lui Noe. În str˘aduin¸ta de a-L înf˘a¸ti¸sa pe Dumnezeu
prin lucruri materiale, mintea lor a ajuns oarb˘a fa¸t˘a de maiestatea ¸si
puterea Lui; ei au încetat s˘a-¸si mai dea seama de sfin¸tenia caracteru-
lui S˘au sau de natura sfânt˘a ¸si neschimb˘atoare a cerin¸telor Lui. Cum
p˘acatul s-a generalizat, el a ajuns s˘a li se par˘a din ce în ce mai pu¸tin
p˘ac˘atos, iar în cele din urm˘a au declarat c˘a Legea divin˘a nu mai era
în vigoare nicidecum; c˘a era contrar caracterului lui Dumnezeu s˘a
pedepseasc˘a f˘ar˘adelegea; ei au negat faptul c˘a judec˘a¸tile Lui aveau
s˘a cad˘a asupra p˘amântului. Dac˘a oamenii din genera¸tia aceea ar fi
ascultat de Legea divin˘a, ei ar fi recunoscut vocea lui Dumnezeu în
avertiz˘arile slujitorului S˘au; dar mintea lor a fost a¸sa de orbit˘a de
respingerea luminii, încât au ajuns s˘a cread˘a c˘a în adev˘ar solia lui
Noe era o în¸sel˘aciune.
De partea adev˘arului nu se g˘asea mul¸timea sau majoritatea.
Lumea se aliase contra drept˘a¸tii ¸si Legii lui Dumnezeu, iar Noe
era privit ca fanatic. Când a ispitit-o pe Eva ca s˘a nu asculte de
Dumnezeu, Satana i-a zis: „Hot˘arât, c˘a nu ve¸ti muri“ (
Geneza 3,
4
). B˘arba¸ti de seam˘a, oameni onora¸ti ¸si în¸telep¸ti ai lumii au repetat
acela¸si lucru. „Amenin¸t˘arile lui Dumnezeu“, au spus ei, „au ca scop
numai s˘a v˘a intimideze ¸si nu se vor împlini niciodat˘a. Nu trebuie s˘a
v˘a speria¸ti. Un asemenea eveniment, cum este nimicirea lumii de
c˘atre Dumnezeu, care a f˘acut-o, ¸si pedepsirea fiin¸telor pe care El le-a
creat, nu se va întâmpla niciodat˘a. Fi¸ti lini¸sti¸ti ¸si nu v˘a teme¸ti. Noe
este un mare fanatic.“ Lumea petrecea pe seama nebuniei b˘atrânului
f˘ar˘a minte. În loc s˘a-¸si umileasc˘a inima înaintea lui Dumnezeu, ei
au st˘aruit în neascultarea ¸si nelegiuirea lor, ca ¸si când Dumnezeu nu
le-ar fi vorbit prin servul S˘au.