Page 86 - Patriarhi

Basic HTML Version

82
Patriarhi ¸si profe¸ti
z˘arile profetului lui Dumnezeu, genera¸tia aceea a umplut m˘asura
nelegiuirii ¸si s-a copt pentru nimicire.
Timpul pentru punerea lor la prob˘a era aproape s˘a se încheie.
Noe a urmat cu credincio¸sie instruc¸tiunile pe care le-a primit de la
Dumnezeu. Corabia a fost terminat˘a din toate punctele de vedere,
a¸sa dup˘a cum d˘aduse Domnul îndrum˘arile, ¸si era înc˘arcat˘a cu hran˘a
pentru oameni ¸si animale. Acum solul lui Dumnezeu adres˘a ultimul
s˘au apel solemn oamenilor. Cu o dorin¸t˘a pân˘a la agonie, pe care
cuvintele nu o pot exprima, el i-a chemat s˘a caute un ad˘apost cât timp
acesta se mai putea g˘asi. Ei au respins din nou cuvintele lui ¸si ¸si-au
ridicat vocea rostind cuvinte de ocar˘a ¸si de batjocur˘a. Deodat˘a, o
t˘acere cuprinse mul¸timea batjocoritoare. Fiare de tot soiul, de la cele
mai fioroase ¸si pân˘a la cele mai blânde, au fost v˘azute venind din
mun¸ti ¸si p˘aduri, croindu-¸si lini¸stit drumul spre corabie. S-a auzit un
zgomot ca vântul ce sufl˘a ¸si iat˘a c˘a din toate p˘ar¸tile p˘as˘arile au venit
în zbor, întunecând cerul cu mul¸timea lor, ¸si într-o ordine perfect˘a au
[98]
intrat în corabie. Animalele au ascultat de porunca lui Dumnezeu, în
timp ce oamenii s-au dovedit a fi neascult˘atori. Conduse de îngerii
cei sfin¸ti, ele „au intrat dou˘a câte dou˘a la Noe în corabie“, iar dintre
animalele curate, câte ¸sapte perechi. Unii priveau cu uimire, al¸tii
cu team˘a. Au fost chema¸ti filozofi s˘a dea explica¸tii cu privire la
întâmplarea aceasta unic˘a, dar zadarnic. Era o tain˘a pe care ei n-o
puteau descifra. Dar oamenii se împietriser˘a a¸sa de mult, datorit˘a
lep˘ad˘arii luminii, încât ¸si aceast˘a scen˘a n-a produs decât o impresie
de moment. Când neamul omenesc sortit pieirii a v˘azut soarele
str˘alucind în toat˘a splendoarea lui ¸si p˘amântul înve¸smântat într-o
frumuse¸te aproape edenic˘a, atunci ei au alungat temerile, tot ce se
furi¸sase în suflet, dedându-se la petreceri zgomotoase, iar prin faptele
lor de silnicie ei p˘areau c˘a invit˘a asupra lor mânia, ¸si a¸sa trezit˘a, a
lui Dumnezeu.
Dumnezeu i-a poruncit lui Noe: „Intr˘a în corabie, tu ¸si toat˘a casa
ta; c˘aci te-am v˘azut f˘ar˘a prihan˘a înaintea Mea în neamul acesta de
oameni“ (
Geneza 7, 1
). Avertiz˘arile lui Noe fuseser˘a lep˘adate de
lume, dar influen¸ta ¸si exemplul s˘au au fost o binecuvântare pentru
familia sa. Ca r˘asplat˘a a credincio¸siei ¸si integrit˘a¸tii sale, Dumnezeu
i-a salvat pe to¸ti membrii familiei împreun˘a cu el. Ce îmb˘arb˘atare
pentru p˘arin¸ti ca s˘a fie credincio¸si!