Page 142 - Schi

Basic HTML Version

138
Schi¸te din via¸ta mea
noi s˘a g˘asim locuri era foarte accidentat, iar unul dintre capete se
urcase pe o gr˘amad˘a de ruine. Patru c˘al˘atori au murit ¸si mul¸ti al¸tii
au fost grav r˘ani¸ti. Nu puteam decât s˘a recunoa¸stem c˘a Dumnezeu
trimisese un înger pentru a ne p˘azi via¸ta.
Ne-am întors acas˘a la fratele Cyrenius Smith, lâng˘a Jackson, iar
în ziua urm˘atoare, am luat trenul spre Wisconsin. Vizita noastr˘a în
acel stat a fost binecuvântat˘a de Dumnezeu. Ca rezultat al eforturilor
noastre s-au convertit mai multe suflete. Domnul m-a înt˘arit pentru
a suporta c˘al˘atoria obositoare ¸si lung˘a.
Întoarcerea la Rochester
Ne-am întors de la Wisconsin foarte obosi¸ti, dorind s˘a ne odih-
nim, dar am fost nec˘aji¸ti, deoarece am g˘asit-o pe sora Anna bolnav˘a.
Boala ei se agravase ¸si era foarte sl˘abit˘a. În jurul nostru, încerc˘arile
deveneau tot mai numeroase. Aveam foarte multe de f˘acut. Munci-
torii de la tipografie locuiau cu noi, astfel c˘a familia noastr˘a num˘ara
între cincisprezece ¸si dou˘azeci de persoane. Conferin¸tele importante
¸si adun˘arile din Sabat se ¸tineau tot în casa noastr˘a. Deoarece unele
dintre surori obi¸snuiau s˘a vin˘a cu copiii lor mai târziu, nu mai aveam
nici un Sabat lini¸stit. În general, fra¸tii ¸si surorile nu se gândeau la
deranjul, la grijile ¸si cheltuielile suplimentare pe care le aduceau
asupra noastr˘a. Când muncitorii de la tipografie au început s˘a vin˘a
unul dup˘a altul acas˘a bolnavi, având nevoie de o îngrijire suplimen-
tar˘a, mi-a fost team˘a c˘a ne vom pr˘abu¸si sub povara îngrijor˘arii ¸si a
nevoilor. Adesea credeam c˘a nu mai putem suporta, totu¸si încerc˘arile
s-au m˘arit ¸si am descoperit cu surprindere c˘a nu am fost cople¸si¸ti.
[155]
Am înv˘a¸tat c˘a putem suporta mult mai multe suferin¸te ¸si încerc˘ari
decât credeam c˘a este posibil. Ochiul Domnului a vegheat asupra
noastr˘a, ca s˘a nu fim nimici¸ti.
În 29 august 1854, prin na¸sterea lui Willie, s-a ad˘augat înc˘a o
responsabilitate pentru familia noastr˘a. El mi-a ab˘atut oarecum gân-
durile de la necazurile din jurul meu. Cam în aceast˘a perioad˘a, a
ap˘arut primul num˘ar al publica¸tiei, pe nedrept numit˘a, The Mes-
senger of Truth. Cei ce r˘aspândeau minciuni despre noi în aceast˘a
publica¸tie erau ni¸ste oameni pe care îi mustrasem pentru gre¸selile lor.
Dar ei nu au putut s˘a accepte mustrarea ¸si, în secret la început, apoi
din ce în ce mai deschis, ¸si-au folosit influen¸ta împotriva noastr˘a.